Târgul iconarilor și al meșterilor cruceri la MŢR
📁 Expoziţii, Festivaluri, Conferințe
🗓️
6 septembrie 2018
Muzeul Național al Țăranului Român continuă tradiția celebrării uneia dintre cele mai importante sărbători ale Ortodoxiei: Înălțarea Sfintei Cruci, printr-o nouă serie de întâlniri cu artiști și meșteri iconari, care are loc, în fiecare an, în preajma zilei de 14 septembrie, în cadrul Târgului iconarilor și al meșterilor cruceri. Anul acesta vă așteptăm în perioada 14 – 16 septembrie, între orele 10 și 18. Intrarea este liberă.
Muzeul Țăranului păstrează structura târgurilor de iconari și meșteri cruceri sub forma unui act cultural care pune în discuție termenii canon/tradițional/autentic, prin prezentarea unor teme iconografice devenite reper în iconografia țărănească, dar și prin inovații care folosesc imaginea tradițională ca re/sursă, teritoriu de explorare pentru creațiile contemporane ale artiștilor și ale meșterilor iconari.
Târgul iconarilor și al meșterilor cruceri își propune să redescopere și să recupereze frumusețea icoanei, urmărind calitatea tehnicii și a meșteșugului, respectarea scopului pentru care este realizat obiectul de cult, evitând expresiile kitsch și serializările industriale pentru scopuri comerciale.