”Sub aripi de înger” Mihai Brădescu

Monografia ”Sub aripi de înger” de Mihai Bradescu, este o carte-document despre deportații români-moldoveni în Siberia, regiunea Bureato-Mongolă. Autorul descrie evenimente tragice, care au avut loc după ocuparea Basarabiei de către sovietici. Această carte este un omagiu, adus sutelor de mii de oameni care au suferit și au luptat pentru supraviețuire în Siberia nepopulată, în Siberia de gheață, în Siberia sălbatică, unde autoritățile ruse au dus și au exterminat intelectuali, oameni politici, revoluționari și țărani ruși, ucraineni, inclusiv și români din Basarabia. O jumătate de milion de oameni: copii, bărbați, femei au trecut prin genocidul organizat de puterea sovietică în Moldova de peste Prut, Bucovina și regiunea Odesa, în anii 1941-1953. Cartea domnului Mihai Brădescu se referă la deportații din Basarabia, județul Bălți și are un volum de 448 pagini, circa 150 de fotografii și documente inedite, cartea este bine ilustrată, redactată lingvistic și accesibilă pentru toate categoriile de cititori.

Recenzie Dr. Conf. Univ. Anatol Munteanu, membru al Academiei Oamenilor de Știință din Romania.

După al Doilea Război Mondial și anexarea Basarabiei la URSS, regimul sovietic a folosit deportările în calitate de metodă sălbatică de promovare a politicii de ocupație. Familii întregi: copii, bătrâni, femei, bărbați, gospodari și intelectuali, care nu conveneau regimului pe motive ideologice, au fost scoși din casele lor, arestați ca niște infractori, duși ca prizonierii, sub escorta armelor, urcați în vagoane de transport marfa/ animale și noaptea, ca tâlharii, au fost duși în regiuni depărtate ale Siberiei, pentru a munci, pentru a fi exploatați până la sacrificiu în interesul Rusiei Sovietice. Ei, deportații, erau considerați „dușmani ai poporului sovietc”. Iar cei rămași acasă, în Moldova, prin frică, supunere și intimidare, erau transformați în sclavi, oameni docili, servitori ai puterii bolșevice.

Scriitorul Mihai Brădescu nu a uitat de marele poet Grigore Vieru, de poezia „Balada celor deportați”, în care poetul scria:

„...Ne-au îndepărtat de casă / Că aveam poarta frumoasă....

...Ne-au dus cu arma trupei / Unde Înnebuneau și lupii...

...Ne-au mânat ca pe tâlhari / Ne-am întors tot gospodari...”.

Republica socialistă moldovenească a cunoscut patru valuri masive de dportări, deși documentele de arhivă arată că familii întregi erau strămutate în fiecare lună, începănd cu august 1944.

În noaptea de 5 spre 6 iulie anul 1949, din satul de baștină Țânțăreni, a autorului, au fost ridicate mai multe familii de forțele represie NKVD, incusiv familia de țărani Brădescu, Colindă.

În total, în Moldova de peste Prut, în acea noapte au fost ridicate peste 11.000 de familii sau circa 36.000 oameni. Majoritatea celor deportați erau catalogați ca chiaburi (țărani înstăriți), care aveau gospodării țărănești, loturi mari de pământ. Majoritatea dintre acestia își prelucrau pământurile individual.

Cu documente, autorul Mihai Brădescu, a demonstrat că părinții lui, buneii și alte familii deportate nu erau bogați și nu puteau fi catalogați ca chiaburi. O parte dintre cei deportați au luptat pe front în cadrul Armatei Sovietice, alături de ruși și alte naționalități împotriva fasciștilor germani. Deci, aceste familii nu trebuiau deportate. Conform situațiior și legislației sovietice din acea vreme, majoritatea deportărilor au fost nelegale. Ce s-a întâmplat cu averile celor deportați? Toate bunurile materiale: casele, terenurile, utilajele agricole au fost furate de administrația sovietică, de colhozuri, de persoane particulare, specializate în hoții. Averile si bunurile materiale nu au fost returnate după întoarcerea acestora din exil.

Toate deciziile de deportare erau luate de așa-numita ”Troica”- secretarul de partid, președintele sovietului sătesc și reprezentantul NKVD. În carte se arată abuzurile, represiile și acțiunile nelegitime ale organelor de stat a securității sovietice, care cu arma și structuri specializate au arestat, au lichidat și au deportat foarte mulți oameni nevinovați.

Autorul cărții, Mihai Brădescu, român, născut și educat între deportații din Siberia, în regiunea Bureato-Mongolă, nu s-a rusificat, nu și-a pierdut demnitatea de geto-dac-român, a învățat și a muncit alături de părinți și conaționalii săi, a realizat o carieră militară de la caporal la colonel, este apreciat de colegii de serviciu, rude prieteni și societatea în care trăieste.

Mihai a avut o relație specială cu mama Olga, pe care a ascultat-o și a iubit-o până în ultimele clipe ale vieții. Pentru ea, el a refuzat Școala militară din Tbilisi, a efectuat o costisitoare, dar foarte importantă și interesantă călătorie pe urmele deportaților - în Siberia, Baical, Ulan-Udă, și regiunea Bureato-Mongolă, localitatea Onohoi, unde s-a documentat și a întâlnit mulți oameni, care au apreciat munca și aportul deportaților, inclusiv al românilor basarabeni, în dezvoltarea economică a Siberiei.

Un capitol deosebit al cărții este descrierea amănunțită a tinereții părinților, rudelor, a mamei sale, Olga, tatălui-Boris în perioada interbelică românească. Din punct de vedere literar și autobiografic, prezintă interes amintirile personale ale domnului Mihai despre școală, copilăria în satul Țânțăreni, armata și serviciul militar, studiilr și munca în diferite domenii din epoca socialistă.

Domnul colonel Mihai Brădescu, cu toate că a lucrat în alt domeniu, inclusiv în Ministerul de Interne al Republicii Moldova, poate fi considerat un bun patriot al neamului, un cercetător în istoria deportaților, un povestitor îndrăgostit de oameni, de natură și națiune. Cartea cu care s-a lansat, are un cuprins bogat, prefață, cuvânt înainte, capitolul 1 ”Înstrăinați de casa”; capitolul II „Acasă”; capitolul III „În lume”; capitolul IV „Momente separate”, în total 46 de povestiri și evenimente, merită citită, aplicată în viață.

Recomand această carte tuturor cititorilor, în mod deosebit tinerei generații, pentru că ”Un popor care nu își cunoaște trecutul e condamnat să-l repete.”(Nicolae Iorga).