Stră-strănepotrul lui Bram Stoker lansează la Bran o continuare a romanului Dracula

📁 Carte
Autor: Redacția
🗓️ 23 august 2010

Volumul "Dracula, mortul viu", de Dacre Stoker şi Ian Holt, o continuare a celebrului roman Dracula al lui Bram Stoker, va fi lansat la Castelul Bran, la miezul nopţii, vineri spre sâmbătă, informează editura Humanitas.

La eveniment vor fi invitaţi scriitorii George Arion, Elisabeta Lasconi, Denisa Comănescu, directoarea Humanitas Fiction, şi Alexandru Priscu, director al castelului Bran.

Pornind de la însemnările lui Bram Stoker, aflate în arhiva familiei, Dacre Stoker, stră-strănepotul celebrului scriitor, şi Ian Holt, scriitor şi scenarist, au creat o continuare a romanului-cult Dracula, în spiritul intenţiilor literare şi în stilul originalului.

La un an de la apariţia sa, în 2009, romanul "Dracula, mortul viu", considerat de USA Today "o continuare ce a meritat să fie aşteptată 112 ani", a apărut deja în peste patruzeci de ţări.

Au trecut 25 de ani de când Dracula a fost răpus în castelul lui din Transilvania. În acest răstimp, Mina şi Jonathan Harker au avut un fiu, Quincey, care visează la o carieră artistică, încurajat de un misterios actor român, iar doctorul Seward a căzut pradă dependenţei de morfină, Arthur Holmwood a lăsat furia şi resentimentele să-i macine viaţa, iar profesorul Van Helsing a ajuns un bătrân aparent inofensiv. Echilibrul precar al vieţilor lor, marcate de tragediile trecutului, este spulberat atunci când o mână ucigaşă începe să-i vâneze.

Scriitorul britanic Bram Stoker (1847-1912) l-a folosit pe Vlad Ţepeş ca sursă de inspiraţie pentru romanul său Dracula, publicat în 1897. Tot Bram Stoker a avut ideea să asocieze această legendă europeană cu un animal sud-american-liliacul hematofag numit şi Vampir (Desmodus rotundus). 

Mai multe