Spionaj în stiletto
📁 Recomandări de film
🗓️
8 august 2017
Spion, agent secret, MI6. Nimic nou până aici. Însă atunci când şarmul şi garderoba feminină se îmbină cu trăsături specifice de James Bond, lumea din spatele secretelor e dată peste cap. Frumoasa blondă Lorraine Broughton, interpretată de Charlize Theron, este un spion britanic trimis în Berlinul anului 1989.
Aici, scopul misiunii sale este recuperarea unei liste cu agenţi care poate ajunge în posesia unor oameni rău intenţionaţi. În toată aventura sa, Lorraine este ajutată de agentul britanic David Percival, jucat de James McAvoy, şi, mai târziu, de o spioană franceză misterioasă. Filmul nu este nicidecum unul recomandat celor slabi de inimă. Urmăriri, răstunări de situaţie, violenţă şi mai ales o pereche de stiletto mortali de-a dreptul – aşa se caracteriează viaţa unui spion dinainte de căderea Zidului Berlinului. „Atomic Blonde”, în regia lui David Leitch, este o adaptare a romanului grafic The coldest city şi apare în cinematografele din toată ţara din 4 august.