Simpozionul „IA la descusut”, la Muzeul Național de Artă al României
Muzeul Național de Artă al României (MNAR) organizează, miercuri, 21 ianuarie 2026, în Sufrageria Regală, simpozionul „IA la descusut”, în contextul expoziției „RomânIA. Reprezentarea identitară a portului popular în artă”.
Simpozionul își propune să contribuie la definirea caracterelor identitare ale cămășii populare românești – ia – din perspectiva materialelor tradiționale consacrate, a tehnicilor de lucru, a motivelor decorative și simbolice, a stilului și a compoziției. Totodată, evenimentul supune dezbaterii situarea culturală a iei și a portului popular în societatea contemporană, precum și poziționarea antropologică, economică și estetică a acestora în contextul comunicării virtuale, al practicilor comunitare și al tensiunilor globale actuale, informează un comunicat al MNAR.
Simpozionul se va desfășura în Sufrageria Regală din cadrul MNAR (Calea Victoriei 49-53). Intrarea este liberă, nu este nevoie de înscriere în prealabil, precizează sursa citată.
Program
09:30–10:00 – Sosirea participanților 10:00–10:15 – Discurs inaugural Dr. Erwin Kessler: Ia și RomânIA
10:15–10:45 – Materiale textile tradițional folosite în construcția cămășii românești – fibre, fire, pânzeturi Florica Zaharia
11:00–11:30 – Cercetarea cămășii tradiționale românești prin analiza coloranților Irina Petroviciu
11:45–12:15 – Cămașa femeiască. Eleganța veșmântului cu valențe identitare și muzeale Iulia Teodorescu & Mirela Crețu
12:30–12:45 – Pauză
12:45–13:15 – Costumul tradițional, martor vizual al spiritualității românești Doina Dascălu Ișfănoni
13:30–14:00 – Ia românească. Cămașa cu altiță Ion Cherciu
14:15–14:45 – Ziua Universală a Iei. Noi forme de reprezentare identitară în secolul XXI Andreea Diana Tănăsescu
15:00–15:15 – Pauză 15:15–16:00 – Concluzii
Participanți
Simpozionul reunește specialiști de prestigiu din domeniile istoriei artei, etnografiei, conservării textilelor, cercetării științifice și comunicării culturale, printre care:
Dr. Erwin Kessler este critic și istoric de artă, director general al Muzeului Național de Artă al României, curatorul expoziției RomânIa. Reprezentarea identitară a portului popular în artă.
Dr. Florica Zaharia este Conservator Emerit la The Metropolitan Museum of Art, și Director / Președinte și Co-proprietar al Muzeului Textilelor (MT) / Asociația Textile Heritage Preservation (ATHP) din Băița, jud. Hunedoara. Pentru douăzeci și opt de ani Florica Zaharia a fost membră a departamentului de conservare a textilelor (Department of Textile Conservation) la The Metropolitan Museum of Art (The Met), din care treisprezece ani a condus acest departament și a lucrat cu un grup de experți de renume mondial în conservarea, restaurarea, cercetarea științifică și expunerea textilelor. După pensionarea de la The Met în 2016, s-a întors în țara sa natală, România, unde a fondat Muzeul Textilelor. Acesta este un muzeu privat cu o colecție majoră de artefacte din Romania și din întreaga lume pe care le-a colecționat împreună cu familia pe durata ultimelor cinci decanii. Dr. Zaharia a cercetat, a publicat, a ținut prelegeri, a curatoriat expoziții, abordând subiecte legate de materialele și tehnologiile textilelor tradiționale, de conservarea textilelor românești în dialog cu cele ale altor culturi.
Irina Petroviciu este cercetător chimist în cadrul Muzeului Național de Istorie a României. Are peste 25 de ani de experiență în cercetarea materialelor organice din obiectele muzeale și în special a patrimoniului textil din colecții muzeale românești prin analiza coloranților. În anul 2012 a obținut titlul de doctor în chimie analitică la Universitatea din București. În perioada 2017–2020, a fost lector asociat la Universitatea Națională de Arte. Este membru activ al grupului internațional „Dyes in History and Archaeology” și a participat în numeroase proiecte de cercetare, culturale sau educaționale. Și-a diseminat activitatea prin publicații în reviste științifice și prezentări la conferințe din țară și din străinătate.
Iulia Teodorescu este restaurator textile în cadrul Complexului Național Muzeal ASTRA Sibiu din 2004 și din 2013 expert în Conservare – Restaurare, acreditat de Ministerul Culturii. Activitatea profesională a Iuliei Teodorescu constă în cercetarea, documentarea, protejarea, crearea și implementarea de metode și tehnici de valorificare muzeală a patrimoniului cultural mobil, în general, și în intervenții de conservare și restaurare asupra textilelor, în special. Cu timpul, sfera de interes s-a dezvoltat pe mai multe paliere, cuprinzând la momentul actual activități precum identificarea tehnicilor tradiționale de realizare a textilelor, crearea și susținerea de ateliere tematice rezultate din studierea patrimoniului, concepte expoziționale, platforme de curs, activitate didactică dedicată diferitelor categorii de public (copii, adulți, persoane cu dizabilități) sau de pregătire profesională – cursuri de specialitate, îndrumare licențe restaurare textile (în colaborare cu Universitatea Lucian Blaga), dar și creație artistică – texte, ilustrații cu inspirație din patrimoniul cultural material și imaterial.
Dr. Mirela Crețu este directorul al departamentului Managementul colecțiilor din cadrul Complexului Național Muzeal ASTRA Sibiu, expert Bunuri cu semnificaţie etnografică port-textile, meşteşuguri din zonele: sudul Transilvaniei, nordul Olteniei şi Munteniei şi sudul Moldovei. Activitatea desfășurată în Muzeul ASTRA presupune atât cercetarea și punerea în valoare a obiectelor muzeale – repertorierea, interpretarea și comunicarea fenomenelor sociale de cultură tradițională, cât și protejarea formelor contemporane de exprimare artistică tradițională, fapt pentru care este cunoscută și pentru activitatea desfășurată în cadrul programelor de protecție a patrimoniului cultural imaterial. Mirela Crețu a participat în calitate de expert și responsabil științific în 11 proiecte naționale și internaționale din partea Muzeului ASTRA. A fost membru în grupul de lucru inițiat de Ministerul Culturii (2019-2021) pentru redactarea Dosarului cu tema „Arta cămășii cu altiță – element de identitate culturală în România și Republica Moldova” pentru includerea pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității UNESCO.
Dr. Doina Dascălu Ișfănoni , licențiată în Istoria și teoria artei, la Institutul de arte plastice Nicolae Grigorescu din Bucuresti, doctor în Estetica artelor vizuale este etnolog, cu o bogată experiență profesională, acumulată prin studiul sistematic al culturii materiale și spirituale a poporului român.Timp de mai mulți ani si-a desfășurat activitatea la Muzeul National al Satului ”Dimitrie Gusti” unde a contribuit la dezvoltarea patrimoniului prin achiziții de obiecte etnografice.In perioda 2006-2010 a îndeplint funcția de director științific la Muzeul National al Satului ”Dimitrie Gusti”. Este autorul mai multor expoziții tematice, de prezentare a creativității și ingeniozității civilizației țărănești, în țară și străinătate. A publicat mai multe studii, articole, volume de autor, desfășurând și o susținută activitate de promovare a tradițiilor populare românești și artei populare, în presa scrisă și audio-vizuală.
Dr. Ion Cherciu, etnograf, cercetător, expert al Ministerului Culturii pentru domeniile: arhitectură populară, bunuri etnografice și artă veche românească, muzeograf la Muzeul Județean de Istorie și Etnografie din Slobozia – Ialomița (1979-1980) și Focșani – Vrancea (1980-2005), a avut o contribuție importantă la completarea și îmbogățirea colecțiilor de etnografie și artă populară. Membru al Asociației Internaționale a Muzeelor de Agricultură (AIMA), a participat la reuniuni și congrese internaționale organizate în Ungaria, Franța, Italia, Slovacia și România. Cercetător științific la Institutul de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu“ al Academiei Române (2005-2017), unde a lucrat în colectivul de redactare al AER și a unor proiecte de cercetare pentru zone etnografice și provincii istorice (de exemplu, proiectul „Dobrocult“). A publicat numeroase articole și studii în anuarele muzeale – Focșani, București, Iași, Cluj-Napoca, Milano, Paris și în „Actele“ congreselor AIMA.
Dr. Andreea Diana Tănăsescu este inițiatoarea Zilei Universale a Iei (2013) și fondatoarea comunității internaționale La Blouse Roumaine. Cu peste 20 de ani de experiență în industriile creative și comunicare culturală, munca sa explorează moștenirea culturală ca proces viu, care stimulează creativitatea și facilitează reconectarea oamenilor cu propriile rădăcini. Interesul său se concentrează asupra formelor contemporane de reprezentare identitară și asupra modului în care globalizarea și noile tehnologii reconfigurează sensurile culturale în secolul XXI. În prezent, dezvoltă Centrul de Design Cultural, o platformă dedicată educației, creației și colaborării interdisciplinare.