"Secrete la vedere" la MNAR

📁 Expoziţii, Festivaluri, Conferințe
Autor: Redacția
🗓️ 26 martie 2015

Muzeul Naţional de Artă al României lansează un nou tip de prezentări în Galeria de Artă Europeană intitulateSecrete la vedere. Acestea vor fi oferite publicului vizitator începând cu data de 1 aprilie, în prima zi de miercuri a fiecărei luni calendaristice (miercurea gratuită), de la orele 11.30 şi 14.30, durata lor fiind de aproximativ o oră.

Prezentările ghidate fac parte dintr-un un proiect organizat şi susţinut de către voluntarii adolescenţi ai muzeului, membri ai Consiliului Adolescenţilor (CADO), împreună cu educatorii muzeali ai MNAR.

Lucrările de artă ascund secrete chiar sub ochii noştrii, secrete pe care s-ar putea să nu le descoperim dacă vizităm muzeul pe cont propriu. Astfel, fără a fi o abordare exhaustivă a patrimoniului Galeriei de Artă Europeană, aceste prezentări îşi propun să scoată în evidenţă trei sau patru lucrări prin intermediul poveştilor din spatele lor. Vor fi oferite detalii mai puţin cunoscute despre procesul de restaurare sau detalii inedite legate de viaţa artiştilor şi de maniera de lucru din atelierul acestora.

Prezentările vor avea lunar câte o lucrare vedetă diferită. Deşi traseul propus de tinerii voluntari va purta vizitatorii prin aceleaşi săli ale muzeului, fiecare lună va prilejui descoperirea unor noi secrete şi a unor noi poveşti.

Secrete la vedere

Proiect CADO de prezentări ghidate în Galeria de Artă Europeană

Durată:o oră

Ore:11:30 și 14:30

Tarif:gratuit

Participare:înscriere în ziua susţinerii ghidajului, la casa de bilete a Galeriei de Artă Europeană

Mai multe