Sala Radio, eveniment Feminin la puterea a III-a

📁 Expoziţii, Festivaluri, Conferințe
Autor: Redacția
🗓️ 25 martie 2019

Nu se întâmplă foarte des să vedem o dirijoare pe podiumul de concert! Ultimul eveniment prezentat de Orchestra Națională Radio în luna martie aduce vineri, 29 martie (19.00), pe scena Sălii Radio două invitate speciale: dirijoarea de origine chineză TIANYI LU și pianista de origine română, care se bucură de o carieră internațională de succes, ALEXANDRA DARIESCU. Cele două propun publicului bucureștean un program special, ce cuprinde și creația compozitoarei franceze NADIA BOULANGER: Fantezia pentru pian şi orchestră.

 În 2019, lumea muzicală internațională comemorează 40 de ani de la dispariția Nadiei Boulanger (1887 – 1979), care este cunoscută nu doar pentru creațiile sale, ci și pentru faptul că a pregătit, ca profesor, pe cei mai importanți muzicieni ai sec. XX, cum ar fi Daniel Barenboim, Philip Glass, Astor Piazzolla, Quincy Jones, Michel Legrand etc. Printe elevii săi iluștri s-au numărat și pianistul român Dinu Lipatti, dar și compozitorul american Aaron Copland. Concertul de la Sala Radio va debuta cu lucrarea lui Copland Skyline din Music for a Great City (Orizont din Muzică pentru un mare oraș), creație inspirată de metropola new yorkeză.


În cea de-a doua parte a serii de la Sala Radio veți asculta o altă lucrare celebră: Simfonia nr. 9 – Din lumea nouă, creație a compozitorului ceh Antonin Dvořák, cel mai îndrăgit compozitor european în Statele Unite ale Americii. Puțini sunt cei care știu că în 1969, acum exact 50 de ani, Neil Armstrong lua cu el în Misiunea Apollo 11 pe Lună o înregistrare a Simfoniei Din lumea nouă, partitură pe care Dvořák a compus-o în perioada în care era director al Conservatorului de la New York. Premiera absolută a simfoniei a avut loc în celebra sală de concerte Carnegie Hall din New York, pe 16 decembrie 1893, în interpretarea Filarmonicii din New York. Lucrarea este de departe cea mai cunoscută creație a lui Dvořák și este în top 3 printre cele mai des interpretate și mai des înregistrate creații simfonice în Statele Unite.

În prezent dirijoare asistentă la Melbourne Symphony Orchestra din Australia şi dirijoare principală la St. Woolos Sinfonia din Marea Britanie, TIANYI LU colaborează totodată cu Los Angeles Philharmonic, Hallé Orchestra, Dallas Opera, Welsh National Youth Orchestra, Royal Welsh College of Music Symphony Orchestra, Bristol Metropolitan Orchestra. 

Născută în Shanghai, dirijoarea s-a stabilit împreună cu familia sa în Noua Zeelandă. A studiat la Universitatea din Auckland şi apoi la Universitatea din Melbourne. În anul 2015 şi-a completat studiile de masterat în dirijat de orchestră la Royal Welsh College of Music and Drama.


Pianista ALEXANDRA DARIESCU s-a dedicat în acest an abordării creațiilor semnate de femei – direcție în care se încadrează și lucrarea Nadiei Boulanger pe care o va interpreta pe scena Sălii Radio. Agenda ei cuprinde în această perioadă debutul alături de celebra orchestră BBC Symphony Orchestra și concerte cu Liverpool Philharmonic Orchestra, Hallé Orchestra Manchester, Mecklenburgische Staatskapelle ș.a.  

În 2017, Alexandra Dariescu a lansat în Londra un proiect extraordinar care s-a bucurat de un mare succes la public. Intitulat ”Eu și Spărgătorul de nuci”, conceptul este o îmbinare de pian solo cu dans și animație multimedia și cu acest proiect Alexandra va pleca într-un turneu mondial: Europa - Wiener Konzerthaus, Laeiszhalle Hamburg, Bozar Brussels, Philharmonie Luxembourg, Konserthuset Göteborg, King’s Place London – dar și în China, Australia și Emiratele Arabe Unite. Recent, Alexandra Dariescu a participat la turneul susținut de Orchestra Europeană de Tineret – sub bagheta dirijorului Vasily Petrenko - și a fost aplaudată alături de Orchestre Symphonique de Quebec, Utah Symphony Orchestra, Kitchener-Waterloo, iar debutul său în China a avut loc alături de Sichuan Symphony Orchestra.

Concertele pot fi ascultate în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro.  

  Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio. 

 Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro.  


Mai multe