Romanul vieții sultanei Kösem, cea mai puternică femeie din istoria Imperiului Otoman
Eroinaserialului Kösem este acum personaj într-un roman plin de intrigi și taine ca un harem de odinioară. Cu toate că nu a avut și nu are în lume notorietatea legendarei Roxelana (Hürrem), sultana Kösem a devenit, conform opiniei majorității specialiștilor, cea mai puternică dintre sultanele otomane.
Romanul tinerei autoare Aslî Eke ne poartă în fascinanta epocă a Sultanatului femeilor, la începutul secolului al XVII-lea, în fastul oriental al haremului din Palatul Topkapî.
Sclava grecoaică, pe nume Anastasia, a fost marea iubire a sultanului Ahmed I și mamă a doi viitori sultani, Murad al IV-lea și Ibrahim, precum şi bunica lui Mehmed al IV-lea. Kösem (n. în jur de 1589 – d. 1651) s-a bucurat de întreaga încredere a soțului său, în condițiile în care sultana, spunea un izvor al timpului, ”era consultată în multe probleme”, consecință a calității de ”favorită a sultanului, care o dorește mereu să-i fie alături”.
”Poate că mai mult decât pentru activitatea politică și afacerile de culise, Kösem a rămas în memoria turcilor pentru activitatea ei caritabilă. În acest sens, sultana ajuta, fără deosebire, orfanele și le oferea o locuință, o dotă și mobilă, lucruri fără de care acestea nu s-ar fi putut căsători. De un tratament asemănător se bucurau și sclavele din harem, cărora Kösem le aranja căsătorii cu foștii angajați ai palatului, care primeau toate cele necesare unei vieți noi. A construit, ca și înaintașele sale, o moschee, un han, a asigurat apa pentru pelerini, a împărțit haine și încălțăminte pentru cei săraci”, spune prof. dr. Doru Dumitrescu.
Vezi și:
Roxelana lui Suleyman Magnificul, sclava care a condus Imperiul Otoman
Suleyman Magnificul, între istoria ca şi telenovelă și istoria ca adevăr
Moartea lui Suleyman Magnificul – un secret de stat
Foto:Actrița Nurgül Yeşilçay, vedeta serialului ”Kösem” / Kanal D