„Revolta curvelor”, de la victimă la activistă împotriva exploatării sexuale

Amelia Ţigănuş, autoarea acestei cărți tulburătoare, a fost prostituată în România și în Spania. Timp de cinci ani a fost prizoniera unui sistem nemilos al industriei sexului, din care șansele de scăpare sunt foarte mici. Amalia Ţigănuş a reușit să se salveze, dar a considerat că trebuie să facă mai mult, să scrie o mărturie despre fenomenul prostituției, dar să se și angajeze într-o luptă de zi cu zi pentru combaterea prostituției și a violenței sexuale.

„Am fost prostituată. Am fost victimă. Am fost o ființă inocentă ale cărei drepturi au fost încălcate de mii de bărbați, în cârdășie cu statul. Dar acum nu mai sunt victimă. Cine sunt? Sunt supraviețuitoare și, mai ales, martoră directă a sistemului prostituției. De supraviețuit, supraviețuim multe dintre noi. Dar dincolo de faptul că am supraviețuit, fac ceva în plus: depun mărturie”, afirmă autoarea.

Acum, Amelia Ţigănuş trăiește în Spania unde a devenit cunoscută ca o voce importantă în lupta împotriva exploatării sexuale și a violenței împotriva femeilor, mai ales după ce a publicat această carte în care povestește experiența prin care a trecut ca prostituată. Mai jos, un fragment din volumul a apărut în limba română la Editura Omnium.

„În cele trei săptămâni petrecute în bordelul acela am reușit să-mi plătesc datoria de trei mii de euro. În ciuda situației nenorocite, m-am bucurat enorm, dar a fost doar o iluzie de moment. Degeaba reușisem să adun banii ca să scap de datoria aceea, suportând sute de clienți mizerabili (prostituatele noi și lipsite de experiență sunt cele mai căutate), pentru că mai aveam și alte datorii. Încasările nu arătau prea bine după ce plăteai datoria, cazarea, întreținerea, alcoolul, cocaina, hainele, cosmeticele, amenzile..., totul era gândit în așa fel încât să ni se ia aproape toți banii, iar puținul care ne rămânea îl investeam spre a continua să fim curve și să îndeplinim toate nevoile clientului. M-am gândit să fug, dar era imposibil. Proxenetul făcea în așa fel încât, odată intrată în sistem, să-ți fie imposibil să ieși din el. Mi-a cerut pașaportul ca să-l închidă în seif, pe motiv că s-ar putea să existe furturi între noi. I l-am dat fără să crâcnesc. Îmi tot băteam capul cum să-mi recuperez pașaportul, până când, într-o noapte, l-am primit înapoi pentru că urma să aibă loc o razie și noi trebuia să le explicăm polițiștilor că eram acolo din proprie voință, iar patronul nostru era un adevărat înger al carității, care ne ajuta să câștigăm bani. A venit poliția. Polițiștii ne-au așezat în șir și ne-au întrebat, pe rând, dacă eram acolo din proprie voință. Îmi tremurau picioarele. Îmi veneau să dispar de acolo, cu pașaportul în poșetă, dar teama a pus stăpânire pe mine și m-am gândit că va trebui să aleg o altă variantă, să nu risc să fiu trimisă în România cu mâinile goale. Multe dintre noi simțim că cel mai rău lucru care ni se poate întâmpla este să fim trimise înapoi acasă. Proxeneții știu asta prea bine, iar legile privind statutul străinilor le ușurează munca. De aceea, ca să scap din bordel, m-am hotărât să apelez nu la poliție, ci la trei clienți. Primul s-a spălat pe mâini și mi-a zis că n-am decât să plec eu singură, doar eram liberă; al doilea s-a albit la față, îi era teamă și a refuzat să mă ajute; al treilea, după nenumărate insistențe, m-a ajutat. Am ieșit să fumez o țigară și, profitând de un moment de neatenție al portarului, am sărit în mașina acelui client. M-a dus la un bordel din Torrevieja, acolo unde, după părerea lui, avea să-mi fie bine. Pe drum, m-am machiat și am plâns în același timp. Nu reușeam să fiu curva fericită, așa cum mă obliga sistemul să fiu. M-a întrebat de ce plâng, doar mergeam acolo din proprie inițiativă. Tot ce i-am putut spune a fost că îmi murise bunica. Dacă nici măcar eu nu eram în stare să-mi explic cum ajunsesem în situația aceea, cum i-aș fi putut explica lui ce simțeam în sufletul meu. Timp de două zile am crezut că mor. Eram foarte bolnavă. Aveam infecție urinară, ceva la ordinea zilei printre prostituate, așa cum sunt și rănile vaginale sau anale. După ce am reușit să-mi revin cât de cât, m-au avertizat că după trei săptămâni — aceasta este perioada pe care o prostituată o petrece într-un bordel, deoarece clienții vor mereu marfă proaspătă — va trebui să plec de acolo. Proxenetul mi-a spus că, dacă voiam, puteam să stau zece zile în plus, cu condiția să fac sex cu el și cu administratorul bordelului, după care avea să mă ajute să găsesc un alt bordel, pentru că avea o rețea, împreună cu mai mulți asociați. Am ajuns în Tudela, Navarra. De acolo am plecat la alt bordel. Apoi la altul. Și tot așa, timp de cinci ani, prin toată Spania”.