Reconcilierea Islamului cu Occidentul – imaginată de Benazir Bhutto

În anul 2007, Benazir Bhutto – prima femeie  din istorie care a condus un stat musulman-  reuşea să finalizeze cartea prin care îşi exprima propriul crez referitor la Islam în general, şi la Pakistan, în special:Reconcilierea. Islamul, Democraţia şi Occidentul. Din nefericire, autoarea a fost asasinată[i]în Pakistan înainte să-şi poată vedea volumul publicat, iar acest fapt conferă lectorului o altă dimensiune a receptării.

           Pe parcursul a şase capitole scrise la persoana întâi, Benazir Bhutto face o analiză a Islamului actual, particularizând anumite aspecte prin studii de caz, cel mai important fiind cel al ţării natale:Pakistan. Scopul acestei analize este acela de-a clarifica întregii lumi care este adevăratul mesaj al Islamului, dar şi faptul că democraţia nu este incompatibilă cu statele musulmane.   

          Ceea ce ne atrage atenţia, încă din primele pagini ale cărţii, este faptul că naratoarea – personaj creionează imaginea duşmanuluicare a urmărit-o de-a lungul întregii vieţi-  extremismul islamic – intuind şi conştientizând totodată că acesta îi va aduce moartea, în cele din urmă. Astfel, Benazir Bhutto condamnă acţiunile violente ale teroriştilor care denaturează Islamul, ucigând şi distrugând în numele unei religii care, de fapt, înseamnă pace şi toleranţă. Mesajul paşnic al religiei musulmane  este cel pe care autoarea doreşte să-l transmită tuturor.

Bhutto-speranţa Pakistanului

         După relatarea întoarcerii acasă (18 octombrie 2007) din exilul în Dubai, Benazir ne conduce treptat către cel care a inspirat-o din punct de vedere profesional-Zulfikar Ali Bhutto[ii]. Cartea ne descrie în detaliu viaţa de politician a acestuia, autoarea  subliniind faptul că obiectivul principal pe care l-a avut tatăl ei întotdeauna a fost dezvoltarea socială şi economică a Pakistanului. Astfel, aflăm că Zulfikar Ali Bhutto – iniţial preşedinte, iar apoi prim-ministru, şi-a materializat ideile referitoare la modernizarea ţării sale, elaborând prima şi singura Constituţie din istoria Pakistanului. În pofida realizărilor remarcabile, tatăl lui Benazir este arestat şi executat în aprilie 1979 deoarece generalii armatei pakistaneze aveau o altă viziune politică asupra  ţării.  Acesta este momentul în care Bhutto conştientizează rolul decisiv pe care îl va avea şi ea în istoria ţării natale, dar şi sacrificiile pe care va fi nevoită să le facă.  

         Este uşor de remarcat devotamentul autoarei faţă de ţară şi implicarea necondiţionată a acesteia în procesul de modernizare a Pakistanului. Deşi nu este lăsată să îşi ducă la bun sfârşit mandatele de prim-ministru, Benazir  Bhutto crede cu tărie că poate democratiza ţara în care s-a născut. Numeroasele încercări ale extremiştilor de asasinare n-au speriat-o, ci dimpotrivă, au determinat-o să lupte pentru dezvoltarea democraţiei în Pakistan. Aceste experienţe sângeroase sunt descrise amănunţit de cea care a scăpat, de fiecare dată, ca prin minune. Interesant este faptul că autoarea cunoaşte numele vinovaţilor şi multe detalii semnificative şi, cu toate acestea, niciunul dintre atentatori n-a fost arestat. Aflăm că autorităţile curăţau locurile unde se produceau atacurile, în mod intenţionat:Muşamalizarea cazului părea a fi cuvântul de ordine încă din primele momente ale atentatului.

Poziţia faţă de teza lui Huntington

         Benazir Bhutto explică, în repetate rânduri, faptul că aceste atacuri nu definesc Islamul, ci doar pe fanaticii care interpretează în mod eronat mesajul acestuia. Cele două miliarde de musulmani din lumea întreagă îşi doresc o viaţă paşnică şi nu trebuie confundaţi cu minoritatea reprezentată de extremişti. Autoarea explică şi semnificaţia controversatului termen „ǧihād”(“جهاد”), subliniind faptul că acesta cuprinde două sensuri-luptă internă şi externă de  a urma calea cea dreaptă-şi menţionând că niciunul din cele două înţelesuri nu justifică acţiunile teroriştilor deoarece textul coranic interzice în mod explicit atât crima, cât şi sinuciderea.

         În a doua parte a cărţii, Benazir Bhutto combate excelent celebra teză a lui Huntington[iii]referitoare la ciocnirea civilizaţiilor. Ea aduce argumente în acest sens şi propune soluţii,   punând accent pe acţiunile reconciliatorilorcare doresc să reducă violenţa în lume. Una dintre acestea a fost iniţiată de către  Mohammad Khatami, fost preşedinte al Iranului, care a propus teoria dialogului între civilizaţii, în cadrul Adunării Generale ONU. Autoarea crede cu tărie că regimurile dictatoriale şi fanatismul unor musulmani extremişti pot fi învinse. Benazir Bhutto consideră că terorismul,   extremismul şi dictatura nu vor triumfa în lumea islamică dacă statele musulmane vor încerca în mod constant să se modernizeze. De aceea, ea a aplicat, a  susţinut şi a propus diverse măsuri de îmbunătăţire a sistemului de sănătate, a celui educaţional şi a statutului femeii în Pakistan. Cu siguranţă, dezvoltarea democraţiei în Islam va conduce spre o mai bună relaţie cu ceilalţi, deci inclusiv cu Occidentul.

          Argumentarea scriitoarei este desăvârşită, textul fiind clar, concis şi convingător prin numeroasele exemple şi citări ale marilor  islamologi. Avem astfel în faţă una dintre cele mai reuşite şi mai persuasive interpretări moderne ale Islamului. Cu toate acestea, Benazir Bhutto pare uneori prea idealistă. De pildă, este interesantă soluţia alcătuirii unui Corp al reconcilierii-găsită pentru îmbunătăţirea relaţiei dintre Occident şi lumea islamică, însă pare greu de crezut că nişte studenţi musulmani care trăiesc în naţiunile occidentale pot schimba radical modul în care Islamul percepe Vestul. Idealismul nu atinge, însă, toate aspectele lucrării de faţă şi, de aceea, atunci când combate teoria ciocnirii civilizaţiilor, scriitoarea pare atât de realistă şi de exactă încât îl poate convinge chiar şi pe cel mai mare adept al tezei lui Huntington că ea are dreptate. Demonstraţia pe care o face Benazir Bhutto împotriva ideii de conflict între civilizaţia islamică şi cea occidentală se bazează pe abordările critice ale unor celebri specialişti[iv]în relaţii internaţionale şi pe propria documentare, filtrată de un spirit critic educat. Coerenţa discursului argumentativ şi viziunea autoarei asupra democraţiei reflectă pregătirea solidă dobândită la Universitatea Harvard, iar apoi la Oxford, unde a urmat cursuri de diplomaţie şi drept internaţional[v].

           Ceea ce încearcă să transmită Bhutto atât musulmanilor, cât şi nemusulmanilor este faptul că o reconciliere a lumii islamice cu Occidentul este posibilă şi poate salva adevăratul Islam. Acesta este motivul care a determinat-o să scrie prezenta carte şi, deloc întâmplător, să-i dea acest titlu. Ea îndeamnă atât Occidentul, cât şi Islamul la introspecţie, dialog şi toleranţă reciprocă pentru că acestea sunt soluţiile crizei existente la nivelul comunicării dintre cele două mari civilizaţii. Deci, nu termenul ciocniretrebuie să se afle în mintea şi pe buzele noastre, ci cuvântul reconciliere, căci înainte de a vedea mai multă durere, trebuie să ajungem la reconciliere[vi]– altfel spus, diversitatea nu trebuie să însemne ameninţaredeoarece o bună cunoaştere a celuilalt ne ajută să ne definim mai bine propria identitate.

                                                                                                            Autor:Dima Florina-Irina

[i]Vezi şi  http://en.wikipedia.org/wiki/Assassination_of_Benazir_Bhutto sau http://www.newseum.org/todaysfrontpages/default_archive.asp?fpArchive=122807

[ii]Mai multe informaţii despre el pot fi găsite aici:http://www.britannica.com/EBchecked/topic/64265/Zulfikar-Ali-Bhutto

[iii]Huntington, Samuel, The Clash of Civilizations and the Remaking of World Order –material  disponibil parţial aici:http://www.stetson.edu/artsci/political-science/media/clash.pdf

[iv]Precum Stephen Walt-http://en.wikipedia.org/wiki/Stephen_Walt

[v]Cf. http://en.wikipedia.org/wiki/Benazir_Bhutto#Personal_life

[vi]Cf. Benazir Bhutto, Reconcilierea. Islamul şi Occidentul, 2007