Profesorul Nicolae Bot (1929-2008) – cercetător și colecționar
În 18 februarie 2014, la ora 12, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Octavian Goga” Cluj, vernisează expoziția intitulată „Profesorul Nicolae Bot (1929-2008) – cercetător și colecționar”, la sediul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, str. Memorandumului nr. 21. Expoziția va fi prezentată de conf. dr. Eleonora Sava, Universitatea „Babeș-Bolyai”, Facultatea de Litere.
Profesorul Nicolae Bot s-a născut în 6 decembrie 1929, la Luminiș, jud. Sălaj. După absolvirea Liceului pedagogic de Băieţi din Cluj în 1950 a studiat filologia la Cluj pe care o absolvă în 1954. Între anii 1954-1961 a fost asistent la catedra de literatură română a Facultății de filologie din Cluj, iar în perioada 1961-1992 lector la catedra de literatură română a Facultății de filologie din Cluj. S-a pensionat în anul 1992, iar din 1993 a fost lector asociat la Universitatea „Avram Iancu” (Cluj-Napoca). Scurtă vreme a fost şi lector la Universitatea din Belgrad (1964-1965). A ocupat un loc aparte între universitarii clujeni dedicați cercetării creației populare prin observațiile personale făcute în legătură cu segmente ale tradițiilor de care s-a ocupat și prin profilul său uman.
Studiile și articolele sale au avut o contribuție importantă la cunoașterea obiceiurilor tradiționale. Dintre acestea, amintim câteva foarte importante:Contribuții la `Cântecul zorilor` (Anuarul Muzeului Etnografic al Transilvaniei pe anii 1961-1964);Șezătoarea în zona Năsăudului (Anuarul Muzeului Etnografic al Transilvaniei pe anii 1965-1967);Cânepa în credințele și practicile românești magice (Anuarul Muzeului Etnografic al Transilvaniei pe anii 1968-1970);Contribuții la cunoașterea funcției colindelor (Anuarul Muzeului Etnografic al Transilvaniei pe anii 1971-1973);Dreptul cutumiar și folclorul obiceiurilor (Anuarul Arhivei de Folclor, I, 1980);Rituri funerare:vechime și semnificație (Anuarul Arhivei de Folclor, 1983);Doina – poezie a destinului (Anuarul Arhivei de Folclor, 1987);Colecția de folclor a profesorului Teodor Murășanu (1991-1993);Cântecele cununii. Antologie, prefață, note, indice de culegători, glosar și bibliografie de Nicolae Bot (București, EM, 1989).
Expoziția va fi deschisă în perioada 18-28 februarie 2014, între orele 9-17. Vă așteptăm!