Primul film interactiv din lume ajunge în România. Spectatorii pot alege care va fi continuarea poveştii
Filmul „Kinoautomat“, realizat acum patruzeci de ani, va fi proiectat la Cluj şi la Bucureşti pe data de 7, respectiv 9 martie. Proiecţia a revoluţionat relaţia spectatorului cu filmul de pe ecran, iar în perioada regimului comunist a fost interzisă. Motivul? Dădea posibilitatea de alegere.
La Cluj, filmul va putea fi vizionat la Cinema Victoria, pe când la Bucureşti va fi găzduit de Cinemateca Eforie. Ambele proiecţii vor începe la ora 20.00. Preţul unui bilet este de 5 lei.
„Kinoautomat“ este primul film interactiv din lume, conceput de către Raduz Cincera pentru pavilionul cehoslovac la Expoziţia Mondială din 1967, din Montreal. În 9 momente ale filmului acţiunea se opreşte şi un moderator roagă publicul să aleagă cu ajutorul unor telecomenzi între două scene, apoi scena aleasă continuă, conform voturilor audienţei.
Filmul s-a dovedit aproape profetic vorbind despre democraţie, atunci când, la un an dupa premieră, comuniştii au ocupat Cehoslovacia, interzicând şi filmul în scurt timp. Patruzeci de ani mai tarziu, mecanismul perfect funcţional al proiectului realizat de Cincera este readus în sălile de cinema.
Înainte de a fi proiectat în România, filmul „Kinoautomat“ a fost prezentat publicului din Londra, Basel şi Praga. Junraliştii de la „The New Yorker“ au apreciat pelicula:„«Kinoautomat», din pavilionul cehoslovac, este garantat un hit al expoziţiei mondiale, şi cehii ar trebui să-i facă un monument lui Raduz Cincera, cel care l-a conceput“.
sursa