Premiile Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor "Regina Maria" pe anul 2014

📁 Expoziţii, Festivaluri, Conferințe
Autor: Redacția
🗓️ 28 ianuarie 2015

Premiul "Comandor Virgil Alexandru Dragalina", pe anul 2014-prima ediţie-pentru cea mai bună lucrare despre prizonierii români în ultima conflagraţie mondială, a fost acordat volumului:Prizonieri de război români în Uniunea Sovietică. Documente 1941-1956, Editura "Monitorul Oficial", Bucureşti, 2013.

Premiul, în valoare de 1000 $, instituit de Asociaţia Naţională Cultul Eroilor "Regina Maria, cu sprijinul financiar al doamnei Opritsa Dragalina Popa, nepoata generalului erou Ioan Dragalina, şi al familiei dr. Cornel şi Nina Dumitriu, din Statele Unite, a fost decernat de un juriu format dinprof. univ. dr. Petre Otu (preşedinte), prof. univ. dr. Alin Ciupală, conferenţiar universitar dr. Alexandru Oşca, general de brigadă (r) Grigore Buciu, şeful Departamentului Relaţii Publice al Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor "Regina Maria", şi colonel (r) Dumitru Roman, redactor şef al revistei "România eroică".

Apărută sub egida Ministerului Afacerilor Externe al României, Institutului Diplomatic Român, Agenţiei Arhivelor Federale ale Rusiei şi Arhivelor Militare de Stat ale Rusiei, lucrarea Prizonieri de război români în Uniunea Sovietică. Documente 1941-1956 este realizată de un colectiv format din: Laurenţiu Constantiniu, Ilie Schipor, Vitalie Văratic (coordonator), Vladimir Ivanovici Korotaev, Vladimir Nikolaevici Kuzelenkov. În opinia membrilor juriului, volumul premiat este "cea mai valoroasă, amplă şi documentată lucrare despre prizonieratul românesc în URSS care s-a realizat până în prezent."

În urma evaluării celor opt lucrări propuse pentru premiere, membrii juriului au decis să acorde un premiu special, în valoare de 500 $, volumului: Ion Tobă-Hatmanul, Jurnal de război şi de pace. Memorialul din Siberia, Editura Favorit, 2014, ediţie îngrijită de scriitorul Dan Gîju. Şi acest premiu este susţinut financiar de doamna Opritsa Dragalina Popa, din Statele Unite ale Americii.

Mulţumim şi pe această cale familiilor dr. Valentin şi Opritsa Dragalina Popa şi dr. Cornel şi Nina Dumitriu, din Statele Unite, pentru susţinerea financiară a acestor premii.

Festivitatea de înmânare a premiilor va avea loc în ziua de 12 februarie 2015, ora 11.00, la Muzeul Militar Naţional "Ferdinand I" din Bucureşti.

Mai multe