Poveștile ascunse sub trotuarul Bucureștiului, reunite într-un volum inedit

📁 Carte
Autor: Redacția
🗓️ 30 mai 2025

Arheologii din cadrul Muzeului Municipiului București au publicat în premieră un volum despre cele mai interesante experimente profesionale de pe teren din ultimii zece ani. Terenul fiind orașul București și județul Ilfov.

Cartea este o o premieră pentru publicul larg, rezultatele descoperirilor arheologice fiind întotdeauna publicate în urmă unor rapoarte de specialitate, în reviste academice sau de profil, informează un comunicat al Muzeului Municipiului București.

I-am rugat pe colegii mei să selecteze în povești scurte pentru publicul larg câteva dintre cele mai interesante descoperiri din timpul săpăturilor arheologice și îi amintesc aici cu prilej de mulțumire pentru efortul lor: Radu Nicolae, Alina Pîrvulescu, Dan Pîrvulescu, Diana Sonu, Camelia-Mirela Vintilă, Sorin Clesiu, Adelina-Elena Darie, Elena Gavrilă, Theodor Ignat, Ioana Manea și Raluca-Iuliana Motei. Cartea este coordonată de colegul meu Vasile Opriș, autor și el în această carte. Volumul foarte bine ilustrat este publicat în colecția Istorii Urbane pe care o coordonez la editura Corint.

În acest volum împărțit în opt părți sunt cuprinse, în linii mari, principalele direcții de cercetare arheologice și de interes științific privind orașul București. Chiar dacă, la prima vedere, nu sunt descoperiri de anvergură, trebuie să subliniem faptul că zona orașului București a fost pentru foarte mult timp un culoar de trecere din spațiul sud-dunărean către Europa centrală prin Transilvania, iar locurile de traversare a Dâmboviței și Colentinei au fost puncte nodale pentru vetre de sate asociate comerțului.

Așezarea urbană apare relativ târziu la scară istorică, în secolul al XV-lea, iar de atunci, după cum veți descoperi și în carte, avem foarte multe detalii de istorie cotidiană care ne pot bucura lectura, dar trebuie să explorăm fundațiile unor biserici străvechi și spațiul unor necropole uitate și aflate acum sub trotuarele și străzile capitalei. Deși recent, acest oraș încă mai oferă surprize”, precizează, în comunicatul citat, Adrian Majuru, manager al Muzeului Municipiului București.

Volumul va fi lansat sâmbătă, 31 mai 2025, orele 13.00, la standul editurii Corint de la Bookfest - Salonul Internațional de Carte.

Mai multe