Povestea unui refugiat din Bucovina de Nord

📁 Carte
Autor: Redacția
🗓️ 19 aprilie 2017

Așa cum sugerează și titlul, cartea lui Sergiu Flondor spune povestea unui descendent al unei ilustre boierești din Moldova, de la amintirile dulci ale unei copilării fermecătoare, petrecute în România Mare, amarul celor două refugii, al părăsirii definitive a locurilor natale și al anilor grei de comunism.

”Oricine a studiat istoria românilor în școală s-a intersectat, la lecțiile despre Marea Unire de după Primul Război Mondial, cu numele de Flondor. Una dintre cele mai importante personalități care au contribuit la unirea Bucovinei cu România a fost Iancu cavaler de Flondor. Dar familia militantului unionist nu era una proaspăt intrată pe scena istoriei. De sute de ani, neamul boieresc Albotă-Flondor-Ciudin fusese unul dintre cele mai importante din Bucovina, cu o prezență consistentă în viața politică și socială a Moldovei și, ulterior, a imperiilor austriac și rus, care au înglobat părți din principatul român”, spune istoricul Filip-Lucian Iorga, în prefața cărții.  

Copilăria lui Sergiu Flondor, în Bucovina anilor 1930-1940, are seninătatea și rigoarea vieții vechilor boieri.  

”Cernăuțiul este unul dintre personajele principale ale cărții. Atmosfera elegantă, cosmopolită și tolerantă a acestuia îl formează pe povestitor în primii ani de viață și îi oferă forța de a trece peste traumele care nu întârzie să apară. Cernăuțiul interbelic rămâne un paradis definitiv pierdut, ale cărui vestigii sunt însă recuperate cu tandrețe și păstrate cu grijă în amintire. În contrast cu orașul paradiziac al copilăriei ne apare un alt personaj al cărții, de data aceasta unul funest: refugiul. Copilul Sergiu Flondor și familia lui trec prin două refugii: își pierd căminul în 1940, și-l recuperează vremelnic în 1941 și îl părăsesc definitiv în 1944. Războiul, legionarii, sovieticii, refugiile, instalarea regimului comunist reprezintă tot atâtea episoade traumatizante și tot atâtea desprinderi dureroase de copilărie”, mai spune Filip-Lucian Iorga. 

Dulce-amar. Povestea unui refugiat din Cernăuți
Autor: Sergiu Flondor
Editura: Corint; număr pagini: 192; preț: 27,50 lei

Mai multe