Poker - O scurtă istorie a jocului de cărți! Vine din Franța, Persia sau China?

Autor: Redacția
🗓️ 5 noiembrie 2020

Poker-ul este fără îndoială unul dintre cele mai îndrăgite jocuri de cărți ale tuturor timpurilor. Se joacă pe toate continentele și în toate felurile. Originea acestui joc nu este încă foarte clar definită. Unii spun că a pornit din China, alții din Persia, însă varianta larg adoptată este că s-ar trage din jocul de cărți francez “poque”.

Jocul de cărți poker a cucerit milioane de oameni peste tot prin lume. Cum este considerat un sport al minții, chiar are șanse mari să devină disciplină olimpică oficială, după ce au existat mai multe tentative în ultimii ani. Poker-ul este prezent în viețile noastre de ani buni, însă când a apărut de fapt și cum a luat naștere?

Originea încă este disputată și este destul de greu de identificat o țară și un an anume, ca locul unde a apărut pokerul. O prima variantă “îmbrățișată” de istorici este că acest joc de cărți are ca predecesor jocul francez “poque” sau echivalentul său german “pochen”, ce se juca în secolul al XVII-lea. Dar și acestea s-ar trage din jocul spaniol “primero”, ce datează din secolul al XVI-lea, unde fiecare jucător primea patru cărți și câștiga cel care avea combinația cea mai puternică. Se încuraja “blufarea”, adică să mizezi mult, chiar dacă nu ai cărți așa de bune.

Puțin după anul 1800, jocul “poque” a ajuns și în Statele Unite ale Americii, fiind adus de coloniștii francezi. Termenul s-a anglicizat, așa că “poque” a devenit “poker”. S-au schimbat puțin și regulile, așa că, potrivit unor documente, prin anul 1834 deja se juca jocul clasic în care fiecare jucător primea cinci cărți din totalul de 52.

Era metoda perfectă de a pierde timpul în expediții, așa că pokerul a devenit extrem de popular printre marinari, soldați și transportatorii de mărfuri. Noul joc cu noile reguli a revenit în Europa, după ce regina Victoria l-a auzit pe ministrul american pentru Marea Britanie, explicându-i regulile unei gărzi de la curtea sa; sau cel puțin așa spune o legendă.

O altă teorie a nașterii pokerului datează de acum mai bine de 1.000 de ani. Unii istorici sunt de părere că acesta ar fi apărut odată cu un joc de domino, ce se juca la curtea împăratului chinez, în secolul al X-lea. Jocul de domino în cauză ar fi o primă variantă a popularului “Pai Gow”, ce este prezent și astăzi în cazinourile din China și Macau. Chinezii imigranți ar fi adus jocul în SUA, iar piesele de domino ar fi fost înlocuite cu cărțile de joc.

Și o a treia variantă a originii pokerului ar fi legată de Persia. “As Nas” este un joc persian de cărți ce datează din secolul al XVI-lea. Se juca cu 20 de cărți (se crede că și pokerul se juca tot cu 20 la început) și existau cinci cele mai “puternice”: zecele sau dansatorul (“the couli”), valetul sau soldatul (“serbaz”), dama sau regina (“bibi”), regele (“shah”) și asul (“as”). Similaritățile cu pokerul sunt evidente, iar teoria că s-ar trage din acest joc persian pare destul de plauzibilă.

Există mai multe modele de poker în ziua de astăzi, cum ar fi Omaha, Texas Hold’em, care este cel mai îndrăgit, Courchevel etc. Jocul clasic însă este varianta cea mai veche și “cea mai jucată”. Aici, ca și în jocul persian, cărțile cele mai puternice sunt de la decar în sus. Însă, contează foarte multe combinațiile, căci ele dau mâinile câștigătoare. Există zece combinații puternice, iar acestea sunt, în ordine descrescătoare: chintă de culoare, unde cea mai puternică este chinta roială și este imbatabilă, adică cele cinci cărți de la decar în sus, toate de aceeași culoare. Urmează careul, full-ul, culoare, chintă, trei de-un fel, două perechi și o pereche. Ultima ar fi cartea mare, adică orice mână care nu intră în nicio categorie.

În funcție de varianta jucată, combinațiile pot fi nenumărate, iar câștigul diferit. Din anul 1800 și până acum, jocul a suferit destul de multe modificări și nu se poate determina cu precizie originea exactă.

În ziua de astăzi, pokerul se joacă în toate felurile, pe toate platformele și pe toate dispozitivele, atât fizic, cât mai ales online. Ba mai mult, varianta pe internet a câștigat și mai multă popularitate în ultimii ani și an de an se organizează turneuri de mare anvergură, cu jucători profesioniști.

Mai multe