Parcul Carol I – 110 ani
Asociația Istoria Artei și-a propus să marcheze în 2016 un eveniment cultural cu profunde implicații istorice, într-un an în care omagiem contribuția familiei regale la dezvoltarea României:organizarea „Expoziției Generale Române” și amenajarea Parcului Carol I în Câmpia Filaretului.
Proiectul „Parcul Carol I – 110 ani” își propune reconstituirea istorică și digitală a Expoziției Generale Române din 1906, din perspectiva pavilioanelor de arhitectură, a monumentelor de for public, a personalităților care au contribuit la realizarea proiectului urbanistic și peisagistic, crescând potențialului istorico-cultural al zonei Filaretului. La 6 iunie 1906 se deschidea oficial „Expoziția Generală Română”, eveniment conceput pentru celebrarea a 40 de ani de domnie a regelui Carol I, 25 de ani de la proclamarea Regatului şi 1800 de ani de la cucerirea Daciei de către romani.
Cu sprijinul financiar al ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București și în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România, Casa de cultură „Friedrich Schiller”, Muzeul Municipiului București, Muzeul Național Tehnic și Idei Urbane, Asociația va organiza în perioada iunie – octombrie o serie de evenimente publice:tururi ghidate, conferințe și ateliere pentru copii. În cadrul proiectului am inițiat și un blog de prezentare a documentelor, fotografiilor de epocă și a reconstituirilor digitale realizate:http://parculcarol1906.blogspot.ro/
Echipa proiectului este formată din:Oana Marinache, Andrei Popescu, Alina Havreliuc, Andrei Răzvan Voinea, Cristian Gache, Cezar Petre Buiumaci, Lucia Morandini, Alina Roxana Istudor.
Prima etapă a proiectului se desfășoară în Parcul Carol I și în împrejurimi, sub forma unor tururi ghidate gratuite. Punctul de întâlnire este la Fântâna Zodiac, din Piața Libertății. Vă așteptăm în următoarele duminici, pe 26 iunie, 3 și 10 iulie, de la ora 12:00. Participarea și materialele distribuite în cadrul proiectului sunt gratuite.