Nicu Alifantis – 45 Poeme la întâmplare
Este o carte, o înșiruire de 45 de poeme în proză și în rime scrise în perioada 2014- 2018. În ele mi-am pus pe tavă trăiri, emoții, sentimentele, gânduri, neliniști, bucurii, spre a vi le dezvălui cu sinceritate.
De ce 45? Pentru că anul acesta se împlinesc 45 de ani de când am debutat și de când am trebăluit prin scenă în peste cinci mii spectacole și în diverse bănuite și nebănuite formule. Cum anul acesta este pentru mine unul aniversar, cartea Poeme la întâmplare este una dintre năucitoarele „acțiuni” ale anului 2018 (nume de cod NA).
Toate cele 45 de poeme sunt ilustrate cu tot atâtea desene semnate de Răzvan Luscov cu o măiestrie ieșită din comun. Prefața acestui volum „Aplauze pentru Nicu Alifantis” se dovedește a fi un gest de mare generozitate din partea marelui maestru al criticii literare, domnul Alex. Ștefănescu.
„Cartea cuprinde poeme propriu-zise, remarcabile prin franchețe, prin piruete retorice pline de grație și printr-un umor fin, pe cale de dispariție în vremea noastră. Nicu Alifantis seamănă puțin cu Ion Minulescu, uneori, fugitiv, și cu Nichita Stănescu, dar și mai mult seamănă cu Nicu Alifantis, care are probabil în minte întreaga poezie românească pusă pe muzică. Cultura lui literară trece în mod evident prin muzică, de aceea versurile pe care le scrie și nu numai versurile, ci și ideile, sunt melodioase.
În mod special poeziile de dragoste par un joc delicat pe corzile unei chitare care emite nu sunete, ci cuvinte...
După lectura unei asemenea cărți simți nevoia, exact ca la sfârșitul unui concert, să aplauzi și să strigi Bis!” Și pentru că orice concert începe cu aplauze și se sfârșește tot cu ele, poetul Laurențiu-Ciprian Tudor mi-a închinat o frumoasă și sensibilă Postfață-n față...cu poezia.
În speranța că vă vor plăcea cele 45 de poeme, nu îmi rămâne decât să spun sau să fredonăm împreună versurile poetului Lucian Blaga „Ne-om aminti cândva târziu de-această întâmplare simplă”... Nicu Alifantis
Conferința de presă și lansarea: Marți 20 martie 2018