Muzeul [In]Vizibil. Șantier de explorări #1

📁 Expoziţii, Festivaluri, Conferințe
Autor: Redacția
🗓️ 27 ianuarie 2017

La 27 de ani de la reînființarea sa, care se întâmpla pe 5 februarie 1990, Muzeul Țăranului Român continuă, chiar și în condiții de șantier, seria explorărilor muzeale și a deschiderii către un public din ce în ce mai curios în privința mecanismelor interioare, de obicei ascunse, ale Muzeului.

Transformăm șantierul în prilej de deschidere, nu de închidere. Vrem să ne împrietenim cu publicul nostru și să îl avem alături în lungul drum de la șantier la o nouă expunere permanentă. Deschidem astfel seria Șantierelor de explorări:exerciții de memorie, imaginație și creativitate pe care le facem nu în spatele unor uși închise ci împreună cu vizitatorii noștri.

Vrei să afli cum se imaginează un muzeu?

Te invităm, între 3 și 5 februarie, să vezi și să explorezi Muzeul Țăranului Român printr-un traseu cu totul unic:vom reactiva memoria clădirii neoromânești de la Șosea, vizitând-o printre schele și bormașini, vom căuta în depozite obiectele recent retrase din expunerea permanentă și vom explora una dintre cele mai importante arhive de imagine din țară.

Vom construi legătura între șantierul din anii 1990 și cel contemporan prin proiecții de filme documentare și imagini de arhivă legate de facerea Muzeului. Copiii vor inventa muzee noi la Atelierele de Creativitate. Vineri seara lansăm numărul 21 al revistei de antropologie Martor, iar duminică seara încheiem cele trei zile aniversare cu muzică și dans, pe ritmuri de taraf.

Program

Ziua I:vineri, 3 februarie 2017

2 tururi ghidate în depozitele MȚR (cu Ion Blajan, muzeograf și șef secție Patrimoniu)

-când? între orele 10.00 și 11.30 și între 12.00 și 13.30

-grup de maxim 15 vizitatori/ tur, cu înscriere prealabilă la arhivamtr@gmail.com

-REVENIM CU DETALII CURÂND

Lansarea revistei de antropologie MARTOR 21/2016-„A Place for Hay”

-unde? Clubul Țăranului, sala mică

-când? de la 18.00 la 20.00

-REVENIM CU DETALII CURÂND

Ateliere de creativitate

1. Muzeul personal cu Ruxandra Grigorescu

-unde? în Atelierul de Creativitate

-când? de la 13.00 la 14.30

-pentru copii de la 8 ani în sus

-înscrieri la 021 317.96.59

Sunteți directorul unui muzeu al vostru, pe care îl imaginați, proiectați, construiți, panotați, manageriați, îl deschideți, întrețineți și de pe urma căruia mai câștigați și faimă și bani.

Cum faceți ce faceți, de ce aveți nevoie (câți bani, ce materiale, câți și ce fel de oameni veți angaja, ce salarii și ce program de lucru, când va fi gata, cât timp vreți să vă ocupați de el)?

Așteptăm răspunsul de la …voi, copiii.

La sfârșit facem și o „mostră” de cusătură, mică-mică și simplă-simplă, cu mărgele, cu paiete pe care, dacă vreți o luați acasă, dacă vreți o „donați” pentru viitorul MȚR.

2. Oare ce fac obiectele noaptea, într-un muzeu?. Atelier de iscodit și povestit cu Raluca Oprea-Minoiu

-când? de la 15.00-16.30

-pentru copii de la 7 ani în sus

-înscrieri la 0724 081 741 sau la raluca.minoiu@muzeultaranuluiroman.ro

Poate o furcă de tors se transformă în sabia lui Făt-Frumos, un covor devine o grădină cu flori adormitoare, războiul de cusut se transformă într-un soldat din Minecraft. Și împreună alcătuiesc o poveste, pe care o transpunem într-un joc de teatru de umbre.

Ne alegem obiectele (că-i o catrință, că-i un clopoțel de ceramică, că-i o suveică), împreună dăm un rost obiectelor, apoi le desenăm, le decupăm și le spunem povestea la panoul de teatru de umbre.

Ziua II:sâmbătă, 4 februarie 2017

Exerciții de memorie în șantier (tururi ghidate cu Lila Passima, curator și manager interimar)

-când? între orele 13.30 și 14.30 și între 15.00 și 16.00

-grup de maxim 15 vizitatori/ tur, cu înscriere prealabilă la arhivamtr@gmail.com

REVENIM CU DETALII

Proiecție de filme:Primul șantier muzeal:MȚR în anii ’90 (filme inedite din Arhiva de Imagine MȚR)

-unde? Clubul Țăranului, sala mică

-când? începând cu ora 16.00

REVENIM CU DETALII

Ziua III:duminică, 5 februarie 2017

ateliere de creativitate

Muzeul In-Vizibil prin Jocuri mețeriste

-când? ora 12.00

-unde? la Atelierul de Creativitate

pentru copiii cu vârsta între 7-12 ani

-înscrieri la 0742 011 027 sau la valentina.bacu@gmail.com

În Muzeul Țăranului Român, trebuie să mergi la pas domol, altfel obiectele își pierd povestea. Nu te grăbi, stai, ascultă, învață, fiindcă ai nevoie de indicii pentru a parcurge drumul spre moștenirea cea mai de preț pe care ai primit-o. Și mai ai nevoie de curiozitate, imaginație, curaj în a pune în relație obiectele care te ajută (sau te împiedică) să parcurgi traseul imaginar al Muzeului. La numărul 3, obiectul mare te ajută să înaintezi până la 5, la numărul 11, copacul cu cruci te ajută să-ți faci punți cu alte lumi și înaintezi până la 15. Dacă ajungi la numărul 20, Sfântul Ilie te pedepsește fiindcă ai lucrat cu fânul în zi de sărbătoare și te transformă în stană de piatră. Adică stai o tură. O preoteasă cu o ie albastră cu mâneci lungi te ajută, dar lupii care mănâncă luna te împiedică să înaintezi până dimineața. Ai grijă la numărul 34, comuniștii te scot din joc. Poți parcurge Muzeul Țăranului Român prin intermediul unui boardgame atractiv vizual.

Descoperă Arhiva de Imagine MȚR (tururi ghidate)

-când? 14.00 și 17.00

-grup de maxim 15 vizitatori/ tur, cu înscriere prealabilă la arhivamtr@gmail.com

Mai multe