Mai multe expoziţii de fotografii, machete şi desene inedite - în cadrul TIFF
Fotografii din Cuba, de la ediţiile precedente ale TIFF, desene inedite realizate de Chris Baker pentru filmul "Artificial Intelligence", concepte grafice marca Joachim Luetke şi machete de film vor fi expuse la Muzeul de Artă Cluj şi în Hotel Continental, în cadrul TIFF.
"O serie de expoziţii interesante vor completa anul acesta proiecţiile şi concertele din cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania. Fotografii din Cuba, de la Săpânţa sau de la ediţiile precedente ale TIFF, desene inedite realizate de Chris Baker pentru filmul «Artificial Intelligence», concepte grafice marca Joachim Luetke, decoruri şi machete de film create de Helmut Stürmer sau benzi desenate despre Cluj vor da viaţă unor spaţii ca Muzeul de Artă din Cluj sau Hotel Continental", se arată într-un comunicat transmis, marţi, de organizatorii TIFF, citat de corespondentul MEDIAFAX.
Astfel, "aLive exhibition by meste", cu fotografii făcute de Şerban Mestecăneanu, va putea fi vizitat în perioada 1-10 iunie, la Hotel Continental. Vernisajul expoziţiei are loc în 5 iunie, ora 18.30.
"La ediţia din 2011 a festivalului, artistul Şerban Mestecăneanu a fotografiat personalităţi din lumea filmului într-un decor spectaculos, Hotelul Continental, aşa cum puţini şi-l pot imagina astăzi, după atâţia ani de uitare. Expoziţia se deschide cu aceste fotografii, iar pe parcursul festivalului, Şerban Mestecăneanu va invita alţi actori sau regizori prezenţi la TIFF să extindă proiectul aLive. Astfel, expoziţia capătă un caracter viu, îmbogăţindu-se în fiecare zi cu noi imagini şi invitând publicul să experimenteze vizual această transformare", se arată în prezentarea expoziţiei.
O altă expoziţie, Joachim Luetke-"Transformer - The Art of Visualizing Music" va fi deschisă între 1 şi 10 iunie tot la Hotel Continental. Expoziţia prezentată în cadrul TIFF 2012 cuprinde 15 lucrări însoţite de proiecţia DVD-ului "Transformer - The Art of Visualizing Music". Vernisajul va avea loc în 7 iunie, ora 17.30, la Hotel Continental.
"Spaţii imaginate", o expoziţie de scenografie de Helmut Stürmer, va fi deschisă în perioada 6 iunie-6 iulie la Muzeul de Artă Cluj. Expoziţia este o incursiune în "lumea nevăzută", în laboratorul de creaţie şi elaborare al universului teatral şi cinematografic.
Pe lângă decoruri de la teatrele din Bucureşti şi Sibiu, expoziţia găzduită de Muzeul de Artă din Cluj le prezintă vizitatorilor decoruri şi machete de film.Astfel, publicul poate descoperi obiecte din recuzitele filmelor "Nunta de piatră" (1973, regia Mircea Veroiu/Dan Piţa), Tănase Scatiu (1976, regia Dan Piţa) şi "Undeva la Palilula" (2012, regia Silviu Purcărete). Sunt prezentate, de asemenea, fotografiile realizate de Mihaela Marin în timpul filmărilor pentru "Undeva la Palilula". Vernisajul va avea loc în 6 iunie, ora 19.30, la TIFF Art (Muzeul de Artă Cluj-n.r.)
Fotografii de Cosmin Bumbuţ, reunite sub titlul "Cuba Continuă", pot fi văzute în perioada 2-17 iunie la Muzeul de Artă Cluj.
"Cuba continuă" este un jurnal atipic de călătorie:fotografiile lui Cosmin Bumbuţ spun povestea subiectivă a unui popor izolat şi suspendat în timp de către un regim politic autoritar şi controversat. "Cuba continuă" este o poveste despre cubanezi, despre oamenii care ştiu să se bucure de soare, de apă, de muzică şi de toate mărunţişurile din jurul lor. Vernisajul va avea loc în 2 iunie, ora 17.30, la Muzeul de Artă Cluj.
Desene de Chris Baker sub titlul de "A. I.” vor fi prezentate în perioada 6 - 20 iunie la Piano Cazola Gallery.Expoziţia reuneşte 48 de desene, majoritatea inedite, ale designerului Chris Baker, parte din conceptul grafic comandat de Stanley Kubrick în 1995, în vederea realizării filmului "Artificial Intelligence/ Inteligenţa artificială”. Vernisajul acestei expoziţii va fi în 6 iunie, ora 18.00, la Piano Cazola Gallery.
"Bucuria de a fi la Săpânţa" este o altă expoziţie deschisă între 1 şi 10 iunie 2012 la Muzeul de Artă. Expoziţia, al cărei vernisaj va fi în 2 iunie 2012, ora 13.00, la Muzeul de Artă, este ecoul în fotografie al evenimentului muzical omonim, care a avut loc în luna noiembrie la Ateneul Român şi care a adus pe scena bucureşteană spiritul Săpânţei, transpus muzical de compozitorul irlandez Shaun Davey prin efortul reunit al unor artişti vocali şi instrumentali din Irlanda şi România.
"Urban Comics made in Cluj” este o expoziţie prezentată de Centrul Cultural German Cluj în perioada 2 - 10 iunie, iar vernisajul va avea loc în 2 iunie, ora 12.00, la TIFF Lounge.
"Cluj Comics Club” oferă o expoziţie de bandă desenată al cărei personaj principal este oraşul. Artiştii îl privesc şi îl trăiesc diferit, iar rezultatul e un caleidoscop complex, colorat şi surprinzător. Cu ocazia vernisajului va fi prezentat albumul Urban Comics, realizat cu sprijinul Centrului Cultural German din Cluj. Artiştii vor susţine o demonstraţie live, realizând desene la sugestiile publicului.
Cea de-a 11-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) va avea loc în perioada 1-10 iunie, la Cluj-Napoca.
sursa:mediafax.ro