Mahrame: portrete și nume: Martiri ai regimului comunist. Expoziție comemorativă cu ocazia împlinirii a 25 de ani din 1989
În perioada 19-21 decembrie 2014, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, la Galeria Arta din Câmpulung Muscel are loc vernisarea expoziţiei textile Mahrame:portrete și nume:Martiri ai regimului comunist de Irina Hasnaş-Hubbard.
„Numele expoziției trimite la Mahrama Veronicăi. În interpretarea mea, mahramele sunt pânze țesute în casă, pe ele fiind imprimate portretele unor oameni fotografiați în timpul detenției. Fiecare mahramă, diferită și unică, poartă figura unei persoane reale, cu destinul ei din România anilor `50”, spune Irina Hasnaş-Hubbard despre lucrarea sa.
În cursul itinerării expoziției, mahramele au fost expuse în holul central al fostei închisori politice de la Râmnicu Sărat și în Turnul Temniței din Cetatea Făgărașului, unde este găzduit Muzeul Țării Făgărașului.
Pentru că anul acesta comemorăm 25 de ani de la Revoluția din 1989, o nouă mahramă se va alătura celor aproximativ 40 itinerate până acum. Aceasta va conține doar nume, fără portrete, ale tinerilor de 22 de ani înmormântați în Cimitirul Eroilor Revoluției din București.
„Este un gest personal de rememorare a victimelor comunismului, pentru că le-am ales pe acelea care au fost născute în 1967, ca și mine. Împreună, noi reprezentăm prima generație de « decreței »”, adaugă artista.
Lucrarea e concepută pentru Anul Martiriului, 2014.
Vernisajul expoziţiei Mahrame:portrete și nume:Martiri ai regimului comunist de la Câmpulung Muscel este însoțit de lansarea cărții Povestea familiei Arnăuțoiu din Nucșoara. Relatări de Elena Ion Arnăuțoiu de Ioan Crăciun (Editura Ars Docendi, 2014).