Lumea văzută de sus - Expozitia ACOPERIȘURI
Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă miercuri, 13 iulie 2016, ora 18, la Sala Foaier, la vernisajul expoziției de fotografie semnată de Rodica Marinescu, ACOPERIȘURI.
În ultimii patru ani, am închipuit, iată, cinci dialoguri fotografice între România și Italia. Vorbim, așadar, de un ciclu de expoziții, al căror scop a fost acela de a apropia cât mai mult cu putință cele două țări și culturi, folosind fotografia ca principal liant al acestui demers.
Subiectele de dialog nu au încetat să apară, ele fiind rezultatul unui îndelung exercițiu al privirii, al selectării și apoi al comparării sutelor de fotografii din România și din Italia. La capătul fiecărui asemenea periplu printre imagini, în căutarea de similitudini, se ivea câte o nouă expoziție. Tema „acoperișurilor” s-a desprins singură, pe neașteptate dintr-o temă mai amplă, aceea a caselor, pe care le-am tot privit, le-am tot fotografiat;case mai vechi, case mai noi, case la țară și la oraș, case în România, case în Italia. Și dintr-o dată, am început să zăresc doar acoperișurile, căutându-le peste tot cu privirea. Și tot mai mult am conștientizat cât de important este acest ultim element constructiv, care încheie casa. Și nu doar pentru că el acoperă, învelește și protejează, dar și pentru multe alte însușiri. Acoperișul își pune amprenta asupra întregii construcții, el definitivează forma, silueta unei case. O poate înfrumuseța sau, dimpotrivă, o poate urâți, o elansează sau o aplatizează, îi dă personalitate, o face aparte, sau o aduce în anonimat, îi imprimă culoare, o înveselește, ori o face tristă și posomorâtă. Acoperișul are, așadar, un cuvânt greu de spus, așa încât a fost cumva firesc să facem din el subiect de expoziție. Și cu atât mai interesantă o expoziție în dialog România-Italia, în care ne propunem să așezăm alături tot ceea ce se aseamănă (uneori, vom vedea, până la identificare), fără a lăsa însă deoparte și ceea ce ne deosebește. Și, ca de fiecare dată, vă invităm să participați la acest dialog cu propriile păreri, opinii, reflecții și amintiri, sfaturi și întrebări.
Ca noutate, la acest dialog fotografic, vor participa și câțiva arhitecți și artiști plastici, care vor avea propriul lor dialog cu Acoperișurile, completând și înfrumusețând expoziția cu schițe de mână, cu desene și lucrări diverse.
Concept și fotografii:Rodica Marinescu
Exopoziția va putea fi vizitată, la Sala Foaier, până pe 14 august 2016, de marți până duminică, între orele 10 și 18. Intrarea este liberă.