Litera a lansat volumul „Cortina de Fier” de Anne Applebaum
Editura Litera a lansat volumul Cortina de Fier. Represiunea sovietică în Europa de Est, 1945-1956, al scriitoarei și jurnalistei Anne Applebaum, una dintre cele mai bune cunoscătoare ale spațiului est-european în timpul comunismului și după și laureată a Premiului Pulitzer pentru nonficțiune în 2004.
Cortina de Fier, carte finalistă a National Book Award pentru nonficțiune, este o încercare plină de forță de a demonstra că totalitarismul a însemnat mai mult decât excesele sale manifestate public. Cartea analizează detaliile conducerii totalitare:diaspora de partid, din URSS până în restul Blocului Sovietic, preluarea posturilor de radio, a universităților și a grupurilor de tineri de către partizani, răspunsul contradictoriu al conducătorilor Bisericii Catolice față de metodele lui Stalin.
Grație interviurilor realizate de Anne Applebaum și cercetărilor amănunțite în diversele arhive ale timpului, Cortina de Fier se asigură că experiențele zilnice ale celor care au trăit în Blocul Sovietic vor rămâne vii în paginile de istorie, chiar dacă aceștia vor părăsi, în curând, istoria trăită.
„Excelenta carte a lui Applebaum relatează cu simpatie și sensibilitate soarta lipsită de noroc a Europei de Est:să fie eliberată de sub stăpânirea nazistă de singurul regim la fel de inuman ca aceasta.“ (The Independent)
„Cortina de Fier este o carte de o importanță excepțională, care abordează frontal multe dintre miturile referitoare la originile Războiului Rece. Este inteligentă, plină de informații, remarcabil de obiectivă și excepțional de bine documentată.“ (Antony Beevor)
În prezent, Anne Applebaum are o rubrică permanentă în The Washington Post și Slate și este director de studii politice la Legatum Institute din Londra. Își împarte timpul între Marea Britanie și Polonia, țara natală a soțului ei, fostul ministru de Externe, Radek Sikorski.