Lansarea volumului „Aromânii: pretutindeni, nicăieri”
Editura Cartier şi Clubul Ţăranului vă invită la lansarea volumului Aromânii:pretutindeni, nicăieri de Nicolas Trifon, Miercuri 15 aprilie, ora 18.00, la Clubul Ţăranului. Invitaţi: Conf. univ. dr. Mariana Bara, Nicolas Trifon, Moderator:Vasile Ernu.
Popor de prisos, potrivit criteriilor în vigoare din Balcani, aromânii sunt, înainte de toate, un popor în mișcare și, în această calitate, nu au încetat să-i intrige pe cei care i-au studiat, de la cronicarii bizantini la antropologii din zilele noastre, și nici să-i exaspereze pe cei care au încercat să-i fixeze în cadrul imperiilor, regatelor și statelor-naţiuni ce s-au succedat și s-au înfruntat în regiune.
O monografie completă – şi mai mult decît atît – despre o comunitate care încă nu şi-a dezvăluit toate secretele. Scrisă cu tîlc, cu nerv şi cu talent de un cercetător iscusit. (Matei Martin)
Vedeţi, eu consider că această carte ne face sa păşim înaite pe drumul cunoaşterii mai limpezi a imprejurărilor din Balcani şi întreaga istorie a aromânilor aşa cum a fost cercetată si expusă în această carte este un exemplu pentru oricine se apropie de temă.
Acum câtva timp, chiar in 1989, domnul Nicolae Tanaşoca ţinea o comunicare intitulată ”Este posibilă o istorie a romanităţii balcanice ?” Atunci era înca un semn de întrebare pe care eu îl şterg acum.
(Andrei Pippidi)
[Cu machedonii] sunt probleme delicate, sunt probleme sulfuroase, sunt probleme insolubile. Dar Nicolas Trifon este singurul om pe care îl ştiu, pe care îl preţuiesc, care să fie atât de obiectiv, cu o înţelegere şi o perfectă distribuire de acente într-o coregrafie diplomatică în peisajul ăsta al nostru atât de ucigător prin zgomot, prin furie, prin ură reciprocă.
(Dan C. Mihăilescu)
Aromânii:pretutindeni, nicăieride Nicolas Trifon, Editura Cartier 2015, ediția a II-a, colecția Cartier istoric, colecție coordonată de Virgil Pâslariuc. Traducere din franceză de Adrian Ciubotaru. Preț:69 RON/270MDL