Lansarea noii colecţii Humanitas „Povestea banilor“

📁 Carte
Autor: Redacția
🗓️ 12 mai 2014

Librăria Humanitas de la Cişmigiu vă așteaptă vineri, 16 mai, ora 19.00, la evenimentul de lansare a noii colecții Humanitas:„Povestea banilor”. Vor fi prezentate volumuele „Mania lalelelor”, de Mike Dash, și „Stăpânii finanțelor”, de Liaquat Ahamed. Invitați:Moise Guran, Gabriel Liiceanu, Mihai Ghyka.

Cine ar putea contesta că, până la urmă, universul în care trăieşte azi omenirea este construit în jurul banilor? Poate fi scrisă, pe înţelesul tuturor, povestea acestui univers aflat în permanentă schimbare şi expansiune? O poveste în care intriga se construieşte în jurul acţiunilor, obligaţiunilor, metalelor preţioase, burselor de valori, fondurilor speculative, bulelor financiare şi crizelor economice? Cărţile din colecţia Povestea banilor, nu puţine dintre ele devenite bestseller şi premiate, au în comun darul de a explica realităţile pieţelor financiare într-un limbaj cât mai accesibil. Cititorul este plimbat printr-o lume fascinantă, populată de regi care au falimentat ţări, de lalele devenite obiect de speculă financiară, de maeştri ai pieţelor care au clădit imperii din simpla, dar şi atât de complicata idee de „valoare“. O colecţie documentată şi pasionantă, având în centrul ei misterul şi miracolul conceptului de bani.

Mai multe