Lansare „Un cântec de lebădă. Vlăstare boierești în Primul Război Mondial”

📁 Carte
Autor: Redacția
🗓️ 13 noiembrie 2016

Vineri, 18 noiembrie, de la ora 19:00, Editura Corint vă invită să vă întoarceți în lumea elitelor de odinioară cu prilejul evenimentului de lansare a cărții "Un cântec de lebădă. Vlăstare boierești în Primul Război Mondial" de Filip-Lucian Iorga. Vor lua cuvântul: Sandra Ecobescu, președintele Fundației Calea Victoriei; Adrian Ursu, jurnalist; Marius Constantinescu, jurnalist; Filip-Lucian Iorga, autorul volumului, inițiatorul și coordonatorul colecției Istorie cu blazon.

La eveniment vor participa reprezentanți ai Invictus Romania, asociație dedicată veteranilor de război din Irak și Afganistan care a primit recent Înaltul Patronaj al Casei Regale a României. 

Discuție moderată de Ana Antonescu, director editorial al Editurii Corint. 

„Mi-a atras atenţia, încă de la început, originalitatea cercetărilor lui Filip-Lucian Iorga asupra memoriei şi a mentalităţilor urmaşilor de azi ai vechilor familii nobile româneşti, ai familiilor din marea burghezie şi ai acelor familii care au dat României, în secolele al XIX-lea şi al XX-lea, personalităţi politice, literare sau artistice de primă importanţă. Proiectul lui, Memoria elitelor româneşti, este interesant atât pentru specialiştii studiului istoriei, cât şi pentru publicul larg. El are menirea de a arunca lumină asupra unei porţiuni importante din trecutul nostru, astăzi ocultat aproape cu desăvârşire de către puternicii zilei.”-NEAGU DJUVARA

Mai multe