Lansare "Descriptio Danubii. Hărțile Dunării în patru secole de cartografie"

📁 Expoziţii, Festivaluri, Conferințe
Autor: Redacția
🗓️ 11 decembrie 2015

Marţi, 15 decembrie 2015, la ora 11.30, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38, Bucureşti) va avea loc lansarea albumului bilingv DESCRIPTIO DANUBII. Hărțile Dunării în patru secole de cartografie/ Maps of the Danube Spanning Four Centuries of Cartography, publicat în parteneriat de Editura ICR și Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi. Ediţia este semnată de Ovidiu Dumitru și Adrian Năstase. Lucrarea va fi prezentată de acad. Răzvan Teodorescu. 

Albumul valorifică într-o concepție vizuală de excepție piese rare aflate în patrimoniul Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi,  unul dintre puținele muzee cu specific cartografic din Europa și din lume.  Cele 86 de  hărți ale  Dunării europene prezentate în volum sunt creația marilor  maeștri cartografi aparținînd  diverselor epoci și școli,  de la Münster, Vischer, Ortelius pînă la cartografi mai recenți, din seolele al XVIII-lea și al XIX-lea – Homann, Nicolas de Fer,  Hasius, Wolf, Fesca ș.a. Hărțile și gravurile vechi, repere ale evoluției României și a celorlalte națiuni în context european, constituie un veritabil document istoric, geografic și cultural. Consultantul științific al lucrării este prof. Ion Ciortan,  expert cartograf, iar versiunea în limba engleză a fost realizată de Samuel Onn.

Mai multe