Lansare de carte: „Haussmann, păstrător al Parisului”

📁 Carte
Autor: Redacția
🗓️ 16 aprilie 2015

Luni, 20 aprilie, orele 18.00, are loc lansarea de carte Hausmann, păstrător al Parisului,  la Casa Mincu-sediul OAR, din str. Arthur Verona. Vor prezenta volumul Ana Maria Zahariade,  Kázmér Kovács, Lorin Niculae, Andrei Pippidi și Șerban Țigănaș.

Dacă astăzi Parisul este cel mai vizitat oraş din lume, aceasta se datorează, fără îndoială, muncii duse de Haussmann de-a lungul celor şaptesprezece ani ai edilităţii sale (1853-1870).

Însă, în timp ce, încă din vremea sa, opera Prefectului era unanim celebrată în străinătate, din Europa (Spania, Italia, Anglia...) pînă în Statele Unite, în Franţa ea nu a încetat vreodată să fie neînţeleasă şi denigrată.

Pentru a explica concret demersul haussmannian, autorii au conceput o antologie care dezvăluie, mai cu seamă, dimensiunea păstrătoare a muncii duse de Prefect. Textele citate sînt preluate din Memoriilelui Haussmann, din documente inedite și din mărturii ale unor autori străini și francezi. O secvență fotografică a bulevardului Saint-Germain vine să susțină demonstrația, arătînd numeroase clădiri pre-haussmanniene păstrate de-a lungul acestei străpungeri.

Astfel, se dezvăluie actualitatea operei haussmanniene, la ora cînd mondializarea promovează la scară planetară același tip de aglomerare urbană. 

Françoise Choay este doctor în filosofie (La Règle et le Modèle, Paris, Seuil, 1980;ediție revăzută și corectată în 1996), istoric și teoretician al formelor urbane și arhitecturale, fost codirector al Institutului francez de urbanism. A predat în universități europene, nord-americane și japoneze, și a apărat opera lui Haussmann încă din 1969.

Vincent Sainte Marie Gauthier este inginer și urbanist prin formație. Profesează de douăzeci de ani, în toată lumea, meseria de proiectant, conciliator între beneficiar și constructor. Intervenția sa în serviciul Spitalelor pariziene (AP-HP) i-a permis dobîndirea unei cunoașteri excepționale a operei lui Haussmann.

Kázmér Kovács este arhitect și profesor la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București. De-a lungul timpului, a tradus în limba română mai multe lucrări de Françoise Choay:patru cărți (Alegoria patrimoniului, București, Simetria, 1998;Urbanismul, utopii și realități, București, Simetria-Paideia, 2002;Pentru o antropologie a spațiului, București, RUR, 2011;Patrimoniul la răscruce, București, Ozalid, 2014) și un număr de articole.

Mai multe