La TV în perioada 15 februarie-15 martie 2018

📁 Recomandări de film
Autor: Redacția
🗓️ 19 februarie 2018

În China lui Mao, 16 februarie, Viasat History
Triburile pierdute ale omenirii, 19 februarie, BBC Earth
Venus se dezvăluie, 6 martie, Viasat History
Ameninţarea lui Vladimir Putin, 10 martie, HISTORY

Venus se dezvăluie

În 1914, sufrageta Mary Richardson a intrat în Galeriile Naţionale din Londra, a scos un satâr de carne ascuns în mânecă şi a sfârtecat cu furie spatele zeiţei Venus-Afrodita, frumuseţea nudă din celebrul tablou al lui Velázquez, „Rokeby Venus”. De ce?  

Profesorul Bettany Hughes începe să caute răspunsuri, călătorind peste Mediterana şi prin Orientul Apropiat, ca să afle adevărul despre Venus şi strămoşii ei, demonstrând că această figură mitologică reprezintă mai mult decât un pretext pentru nuditate senzuală şi imagini romanţioase, bune de pus pe capacul cutiilor de bomboane. „Venus se dezvăluie” este povestea remarcabilă a uneia dintre cele mai puternice forţe din lumea Antichităţii.

Viasat History
Marţi, 6 martie, ora 21:00

Ameninţarea lui Vladimir Putin 

În 2011 s-a lăudat că poate distruge America în 30 de minute. Dar Vladimir Putin ştie că un atac nuclear ar fi sinucidere curată, aşa că alege tactici insidioase de luptă. E un război nedeclarat, pe care-l poartă din umbră. A fost acuzat că are multe feţe: nemilosul spion KGB care ar elimina pe oricine îi stă în cale, şarlatanul care încearcă să-i farmece pe liderii mondiali, tacticianul de geniu care se împrieteneşte cu duşmanii Americii, conducătorul unui stat mafiot care l-a transformat în cel mai bogat om din lume. Putin joacă după propriile reguli – pe care spionajul SUA le numeşte trucuri murdare. Dar cine e adevăratul Vladimir Putin? Şi ce face Americii?

HISTORY
Sâmbătă, 10 martie, ora 21:00


În China lui Mao

 

În plină epocă maoistă, China era un stat la fel de închis cum este Coreea de Nord în zilele noastre. Dar chiar şi atunci existau câţiva occidentali care trăiau acolo, iar în vara lui 1966, ei au fost martorii direcţi ai schimbărilor profunde provocate de Revoluţia Culturală. În acea perioadă, tineri activişti de stânga din Europa de Vest îl idolatrizau pe Mao, considerându-l vestitorul unei societăţi utopice. Dar pe măsură ce China a ieşit din epoca sa de izolare de la începutul anilor 1970, mulţi occidentali din afara graniţelor ţării au fost nevoiţi să înfrunte o realitate dură. Când în sfârşit occidentalii de acolo au primit permisiunea să plece, au fost şocaţi să-i găsească pe confraţii lor din Europa ovaţionându-l pe dictatorul de care tocmai fugiseră.

Viasat History
Vineri, 16 februarie, ora 21:50


Triburile pierdute ale omenirii  


Cine suntem? Și de unde venim? Suntem transportați într-o epocă străveche, pe când fiare gigantice rătăceau pe planeta noastră și existau simultan patru specii diferite de oameni. În urmă cu aproximativ 50.000 de ani, strămoșii omului modern au apărut în Africa și au pătruns pe tărâmurile străine și înghețate ale Europei din era glaciară, unde au intrat în contact cu misterioasele lor rude umane. Câte specii de „oameni” au trăit pe Pământ? Ce s-a întâmplat când drumurile lor s-au intersectat și de ce suntem singurii supraviețuitori?

BBC Earth
Luni, 19 februarie, ora 22:00


Mai multe