La Muzeul Brukenthal are loc o expoziţie de pietre preţioase şi semipreţioas

📁 Muzeele României
Autor: Redacția
🗓️ 23 februarie 2011

O expoziţie de minerale, pietre preţioase şi semipreţioase, intitulată Mineralia, va fi inaugurată, vineri, la Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de către organizatori, Casa Albastră din cadrul Muzeului Naţional Brukenthal va găzdui, de vineri şi până duminică, o expoziţie de minerale, pietre preţioase şi semipreţioase intitulată "Mineralia".

"Timp de trei zile, expoziţia dedicată imperiului mineralelor şi castei pietrelor preţioase propune sibienilor o gamă foarte largă de produse noi, numitorul lor comun fiind piatra în formele ei cele mai estetice sau impresionante. Cristalele de cuarţ transparent, cristale de ametist mov sau citrin galben, bucăţi de jasp, rodocrozit sau calcedonie, agate de dimensiuni impresionante, geode, tăvi din malachit verde sau din calcar, cutii din zoisit sunt câteva dintre obiectele de interior ce pot fi admirate", se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, vizitatorii vor putea admira şi bijuterii, de la simple inele, cercei sau brăţări până la coliere elaborate.

Bijuteriile sunt confecţionate din calcedonie, granat, opal, turcoaz, turmalină, topaz sau din chihlimbar, coral şi perle.

Alături de acestea vor fi expuse casete didactice cu minerale, colecţii de pietre semipreţioase, geme şlefuite şi cărţi de mineralogie.

Mai multe