La MNAR va avea loc o expoziţia de gravură japoneză

📁 Carte
Autor: Redacția
🗓️ 19 aprilie 2011

Expoziţia de gravură japoneză "Pelerinaj la Muntele Fuji. Gravuri de Katsushika Hokusai" va fi vernisată pe 28 aprilie, de la ora 18.30, la Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR), evenimentul fiind organizat în semn de omagiu şi de solidaritate faţă de poporul japonez, informează un comunicat.

Expoziţia, ce va putea fi vizitată la MNAR până pe 31 iulie, este organizată în semn de omagiu şi de solidaritate faţă de poporul japonez, "greu încercat în urma recentelor evenimente tragice care avut ca punct de pornire cutremurul din 11 martie". "Apelând la mijloacele sale specifice, prin intermediul imaginii şi al informaţiei culturale, Muzeul Naţional de Artă al României se alătură manifestărilor de simpatie, admiraţie şi respect pentru modul exemplar în care Japonia a reacţionat la drama care a produs enorme pagube umane şi materiale", potrivit comunicatului citat.

Curatorul expoziţiei este Carmen Brad, specialistă în arta extrem orientală.Publicul este invitat într-o călătorie imaginară în arhipelagul japonez, aşa cum a ilustrat-o marele gravor Katsushika Hokusai (1760-1849) în seria intitulată "Cele treizeci şi şase de vederi ale muntelui Fuji". Această serie de gravuri, căreia autorul i-a adăugat ulterior încă zece lucrări, a fost publicată pentru prima dată între anii 1829-1833.

Datorită imensului lor succes, cele 46 gravuri au fost imprimate în mai multe ediţii, atât în timpul vieţii lui Hokusai, cât şi postum. În cadrul expoziţiei sunt expuse 38 de piese din colecţiile MNAR, publicate în tiraje moderne, de bună calitate, la începutul secolului al XX-lea.

Peisajele lui Hokusai marchează un moment de vârf în istoria artei japoneze de tip ukiyo-e (imagini ale lumii trecătoare). Popularitatea extraordinară de care s-au bucurat gravurile se explică prin importanţa muntelui Fuji în mentalul colectiv japonez. Motiv simbolic unificator al compoziţiilor, înfăţişat în toate anotimpurile şi în varii ipostaze, Fuji devine subiect al unei complexe meditaţii asupra relaţiei om-natură şi a fragilităţii condiţiei umane.

Viziunea artistică originală a lui Hokusai se manifestă în redarea scenelor de viaţă cotidiană, ce ocupă un loc semnificativ în economia imaginii şi care au adus un plus de noutate seriei. Surprinse în diverse îndeletniciri, pe mare, la muncă sau în momente de odihnă, aflate în armonie sau în luptă cu natura, personajele lui Hokusai sunt realizate cu un realism mai puţin obişnuit pentru tradiţia artistică japoneză.Pentru amatorul de artă european, lucrările maestrului Hokusai prezintă un interes special datorită sintezei novatoare între limbajul plastic specific oriental şi modul occidental de reprezentare perspectivală a spaţiului. Nu este de mirare că exemplare din această serie monumentală au exercitat o puternică influenţă asupra unor artişti europeni din secolul al XIX-lea, continuând să fascineze şi să inspire până în zilele noastre. 

Mai multe