Karpatia Horse Show, trei zile de basm la Domeniul Floreşti

📁 Expoziţii, Festivaluri, Conferințe
Autor: Redacția
🗓️ 28 septembrie 2018

Cea de-a cincea ediție Karpatia Horse Show se va desfășura între 28 și 30 septembrie pe spectaculosul Domeniu Cantacuzino din Florești, îmbinând ca în fiecare an măreția patrimoniului cultural architectural cu eleganța sportului ecvestru care își găsește cadrul ideal în parcul de 120 hectare, creat pentru vânătoare și călărie. 

CE ESTE KARPATIA HORSE SHOW? 

Karpatia Horse Show este un eveniment hipic unic în sud-estul Europei, care îmbină două concursuri internațional de nivel 3*: Concurs Complet Internațional 3* (CCI 3*) și Concurs Internațional de Atelaje cu doi cai 3* (CAI 3*).

Alături de aceste competiții de înalt nivel, evenimentul va prezenta și alte concursuri internaționale și naționale pentru discipline variate, show-uri ecvestre și activități multiple, menite să competeze o atmosfera vibrantă.

Concursul Complet, competiția definitorie a evenimentului, se compune din trei probe care se desfășoară în decursul a trei zile: dresaj, cross-country și sărituri peste obstacole, făcând apel la o multitudine de aptitudini, atât din partea călărețului, cât și din partea calului (care de cele mai multe ori este antrenat pentru toate trei probele): măiestrie, disciplină, rezistență, viteză. 

Cel mai intens moment al Concursului Complet este proba de cross-country. Această probă se desfășoară în a doua zi (sâmbătă) pe o distanță de 3 kilometri cu obstacole fixe care reproduce cele din natură: buturugi, bălți, bariere, șanțuri, movile, râpe. Pentru a urmări proba de cross-country, publicul trebuie să se deplaseze pe tot traseul pe care îl parcurg călăreții, plimbându-se de la un obstacol la altul, pentru a putea vedea cel puțin un concurent, evoluând în dreptul fiecăruia dintre ele. Alternativ, spectatorii pot, de asemenea, alege unul dintre cele mai spectaculoase obstacole – de obicei apă- instalându-se în preajma lor pentru a vedea cum evoluează diferiții călăreți. Plimbarea de la un obstacol la celălalt este liberă, cu condiția de a respecta comenzile oamenilor de ordine care delimitează parcursul călăreților.

Urmărind participanții la această proba, veți putea admira măreață ruină a “Micului Trianon” care domină întregul domeniu prin romantismul ei. Palatul, care avea ca model două bijuterii ale arhitecturii franceze din secolul XVIII (Micul și Marele Trianon de la Versailles), a fost clădit la începutul veacului trecut de către proprietarul domeniului, Gheorghe Grigore Cantacuzino, descendent al celebrei familii bizantine care a dat României, de-a lungul timpurilor, domnitori și oameni politici. Proiectul edificiului a fost realizat de către marele architect român Dimitrie Berindey. 

KARPATIA HORSE SHOW 2018 

Competițiile ecvestre se bucură la această ediție de participare record. Peste 150 de cai s-au înscris în concursurile și activitățile ecvestre de anul acesta.

În cadrul Concursului Complet Internațional va participa, în premieră, un călăreț din Irlanda, Michael McAffin, în timp ce britanica Roo Fox va încerca și anul acesta să își păstreze supremația la CCI3*, proba la care va participa cu 4 cai, care a călătorit dintre Marea Britanie spre România.

Spencer Sturmey, comentatorul nostru, invitat special, care a comentat în decursul timpului competiții internațional de renume din Marea Britanie că cele de la Burghley, Blenheim sau Hartpury va da o notă specială de dynamism spectacolului.

Ceilalți comentatori care vor antrena publicul în atmosfera evenimentului sunt: Ionuț Popescu și Emil Mitrache pe arena secundară.

  CONCURSUL DE ATELAJE ȘI ALTE COMPETIȚII 

Unul dintre cele mai spectaculoase evenimente ecvestre care au, de asemenea, loc în aceste trei zile este Concursul Internațional de Atelaje cu 2 cai, disciplină la care România este în Top 10 Mondial care va fi completat de un Concurs Demonstrativ de atelaje cu 4 cai și un moment de maestrie surpriză.

Pe arena secundară vor avea loc competiții ecvestre de working equitation, o disciplină nou apărută pe firmamentul sporturilor ecvestre, ce îmbină elemente de dresaj ecvestru cu cele de îndemânare în a conduce calul peste obstacole, cât mai naturale. Această amintește de stilul de călărie și lucru al fermierilor spanioli și portughezi.

  ALTE ACTIVITĂȚI ȘI ATRACȚII 

În afara Concursului Complet, anul acesta cel mai așteptat spectacol al Karpatia Horse Show va fi cel de dresaj natural susținut de maestrul Miron Bococi, în două acte, care vor avea loc pe 29 și 30 septembrie! Invitatul nostru special, supranumit și vrăjitorul de cai, va purta caii Feeling, Bruce și Talisman în stări greu de imaginat!

Pe toată durata celor trei zile, spectatorii vor putea face plimbări pe jos sau cu bicicletă în parcul de 120 de hectare și pe aleea străjuită de castani care urmează cursul râului Prahova sau se vor putea iniția în arta călăriei prin plimbări de agrement cu cai și ponei; vor avea parte de “senzații tari” în zona Aventura Park, unde pot experimenta traversarea cu tiroliana, bungee-jumping, tir cu arcul sau pot închiria biciclete mountain-bike.

Copiii vor putea participa la ateliere creative, unde vor experiementa pictura, olăritul, cusăturile românești, confecționarea de jucării din lemn.

De asemenea, duminică, 30 septembrie publicul este invitat să participle la o paradă a eleganței, unde doamne, domni și copii se pot inscrie pentru a defila alături de cele mai spectaculoase mașini din Clubul Morgan Sports Car România și de proprietari ai celor mai frumoase exemplare ale diferitelor rase de ogari. 

În cadrul acestei parade, DeCorina Hats va lansa colecția de pălării “Warriors”, ce va transmite în culori vibrante povestea personajelor istorice sau de legendă care au inspirat-o pe Corina Leca să își urmeze visul. Defilarea pe podium va fi, de fapt, călare, iar modele vor fi campioni internaționali și concurenți în probele de echitație.

În premieră, la Karpatia Horse Show va fi amenajată și o zonă dedicată eleganței vestimentare, unde își vor expune hainele și accesoriile designeri români! Spațiul este completat cu o zona artizanală amplă cu obiecte hand-made, realizate din piele, materiale ecologice, țesături, precum și pălării elegante sau cosmetic pentru bărbați, dar și o zona de grooming. 

În același cadru, spectatorii vor beneficia de o terasă de pe care se vor transmite live concursurile și show-urile ecvestre, iar brand-uri cunoscute propun o experiență culinară deosebită.

Spațiul VIP a fost extins pentru a găzdui spectatori, parteneri și evenimente private. Cei ce vor achiziționa bilete pentru această zonă vor beneficia de o vedere panoramică asupra concursurilor și show-urilor din cadrul evenimentului, de propuneri gastronomice special gândite împreună cu partenerii evenimentului, precum și de alte facilități gratuite în interiorul cortului. 

O MIsIUNE PATRIMONIALĂ 

Domeniul Cantacuzino este administrat de Fundația Cantacuzino Florești în scopul punerii în valoare și consolidării ruinei Micului Trianon, și a celorlalte componente arhitecturale ale acestui domeniu, clasat monument istoric de importanță naturală: cascada de la poalele ruinei, turnul de apă și porțile monumentale.

Cumpărând un bilet sau un abonament pentru cele trei zile ale evenimentului, participate și dumneavoastră la acest efort! 

Biletele se pot rezervă aici: https://www.bilete.ro/karpatia-horse-show/karpatia-horse-show-28-sep-2018/

În zilele de desfășurare ale evenimentului, bilete valabile pentru o singură zi se pot achiziționa de la punctele de acces, în incinta Domeniului Cantacuzino din Florești, Prahova.

Mai multe detalii legate de program și de la edițiile anterioare și ce va urma, găsiți pe: http://show.karpatiahorse.ro/ sau pe pagina oficială de Facebook:

https://www.facebook.com/karpatiahorse/

și Instagram: https://www.instagram.com/karpatiahorseshow/

Mai multe