Jurnal din vremea ocupației. Impresiuni și păreri pesonale din timpul Războiului României

Editura Humanitas va publica în curând, în colecția Seria Vintage, volumul Jurnal din vremea ocupației. Impresiuni și păreri pesonale din timpul Războiului României, de Vasile Th. Cancicov, cea mai preţioasă şi consistentă mărturie din Bucureştiul sub ocupaţie.

„La 13 august 1916 am intrat în război, la 31 decembrie 1918 România ia loc la masa Conferinţei de Pace. Ce s-a petrecut în acest răstimp este rodul celor ce am scris aici.“

Aceasta este ultima însemnare din impresionantul jurnal pe care fostul deputat Vasile Th. Cancicov îl ţine, cu conştiinciozitate şi perseverenţă, timp de 870 de zile. Este perioada în care şi el trece, alături de concetăţenii săi, prin toate stările provocate de intrarea ţării în prima conflagraţie mondială:entuziasm, agonie şi extaz. Idealuri spulberate, privarea de libertate, nesiguranţa zilei de mâine, ravagiile politicianismului, povara ocupaţiei străine, regăsirea neaşteptată a speranţei. Sunt stări pe care avocatul Cancicov le sintetizează într-o însemnare aşternută pe hârtie la doar câteva zile după Adunarea de la Alba Iulia:

„Ce film de cinematograf am trăit în aceşti doi ani de zile! Cu câte lacrimi amare am asistat la desfăşurarea lui, cu ce frecături de nervi, cu ce deznădejde uneori, cu ce nădejde înspre sfârşit!

Numai doi ani, zicem azi;o eternitate, credeam atunci.

Doi ani, din ruină şi cenuşă – România Mare!

Şi ce mărire nevisată şi nebănuită!“

Deseori citate, însă niciodată reeditate, Impresiunile şi părerile personale ale lui Vasile Th. Cancicov au reprezentat, până astăzi, mai degrabă o raritate bibliografică. Spre deosebire de alte însemnări asemănătoare, acestea au reuşit să treacă testul timpului. Nu doar prin dimensiunile sale impresionante, ci mai ales prin calitatea informaţiilor conţinute, jurnalul lui Cancicov ne dezvăluie felul în care a luat naştere România Mare. Totul este relatat cu francheţe, fără cosmetizări, cu adevăruri dureroase şi rostite până la capăt. (Daniel CAIN)

Jurnalul lui Vasile Cancicov este cea mai preţioasă şi consistentă mărturie din Bucureştiul sub ocupaţie. Volumul al doilea va cuprinde însemnările din august 1917 până în decembrie 1918.

Despre autor:

VASILE TH. CANCICOVs-a născut la 16 octombrie 1873, într-o familie de condiție modestă din Bacău. Este al doilea născut din cei șase copii ai cuplului Theodor Al. Cancicov (funcționar) și Raluca, născută Stanciu (casnică, fiică de funcționar). Fratele mai mic al lui Vasile, cunoscutul om politic liberal Mircea Th. Cancicov (1884–1959), a fost în mai multe rânduri ministru la sfârșitul anilor 1930;persecutat şi încarcerat de comunişti, avea să moară în închisoarea de la Râmnicu Sărat. După studii primare la Bacău și Iași, Vasile Cancicov se înscrie în 1892 la Facultatea de Drept a Universității București. Se implică activ în mișcă rile studențești de protest din vara anului 1894, declanșate de procesul intentat, la Cluj, liderilor mișcării memorandiste a românilor transilvăneni. În 1896 obține diploma de licențiat în drept și se înscrie în Baroul București. Activează în cadrul influentei Ligi pentru Unitatea Culturală a tuturor Românilor. În primăvara lui 1898 intră în politică și se înscrie în Partidul Conservator. La nici 26 de ani împliniți este ales, în mai 1899, deputat de Bacău. În alegerile din februarie 1905 obține un nou mandat de deputat. În 1908 părăsește rândurile Partidului Conservator și decide să-l urmeze pe Take Ionescu în nou creatul Partid Conservator-Democrat. În această perioadă devine director al cotidianuluiOrdinea, „organ conservator-democrat“. În noiembrie 1912 obține un al treilea (și ultim) mandat de deputat. În 1914 se retrage de pe scena politică și, până la sfârșitul vieții, se va ocupa, cu destul succes, doar cu avocatura. Unele dintre pledoariile sale sunt publicate sub forma câtorva broșuri, apărute între 1915 și 1928. După ce România intră în prima conflagrație mondială, decide să rămână în Bucureștii aflaţi sub ocupația Puterilor Centrale. Din cauza trecutului său politic, este reținut și privat de libertate timp de 20 de luni. Jurnalul ținut în toată această perioadă va fi publicat în 1921, sub titlul Impresiuni și păreri personale din timpul războiului României. A fost decorat atât de regele Carol I, cu ordinul „Coroana României“, în grad de comandor (1913), cât și de regele Ferdinand, cu „Steaua României“, în grad de ofițer (1921). Se stinge din viață la 27 mai 1931, la București.