Istoria zbuciumata a Marii Negre semnata de Charles King, la Editura Polirom

📁 Carte
Autor: Redacția
🗓️ 22 iulie 2015

Considerată drept cea mai cuprinzătoare istorie a Mării Negre, din Antichitate pînă în epoca modernă, Marea Neagră. O istorie de Charles King este cel mai nou titlu apărut în colecţia „Historia” a Editurii Polirom, în traducerea lui Dorian Branea şi a Cristinei Chevereşan, disponibil în curînd şi în format digital.

Ţinuturile din jurul Mării Negre au o istorie zbuciumată. De-a lungul secolelor Marea Neagră a devenit, dintr-o simplă graniţă, o regiune care a facilitat contactul între comunităţi religioase, imperii, iar mai tîrziu naţiuni şi state. 

Charles King descrie evoluţia în timp a acestei zone, de la Pontus Euxinus din Antichitatea greacă şi latină la popoarele migratoare, bizantinii şi în cele din urmă turcii Evului Mediu, apoi la cele două mari puteri, Imperiul Otoman şi Rusia, sub semnul cărora a stat epoca modernă. 

Deşi în ultimele decenii au fost afectate de conflicte etnice, colaps economic şi rivalităţi, ţările din această regiune şi-au păstrat totuşi moştenirea şi interesele comune. În prezent, Marea Neagră este mai importantă ca niciodată, ea făcînd legătura între Balcani, Asia Centrală şi Orientul Mijlociu. 

„O carte esenţială pentru toţi cei care consideră că trebuie să fie informaţi în legătură cu aşa-numita «Chestiune orientală» şi care, în secret, se tem că e prea tîrziu pentru asta.” (The Guardian)

Cuprins:

O arheologie a mării • Pontus Euxinus, 700 î.Hr.-500 d.Hr. • Mare Maggiore, 500-1500 • Kara Deniz, 1500-1700 • Ciornoe More, 1700-1860 • Marea Neagră, 1860-1990

Charles King este profesor de relaţii internaţionale la Georgetown University. Susţine conferinţe centrate în mare parte pe relaţiile internaţionale, violenţa socială şi politicile etnice, colaborînd, printre altele, cu CNN, National Public Radio, BBC, History Channel şi MTV. A publicat articole în The New York Times, The Washington Post, The New Republic, Foreign Affairs, The Daily Beast şi The Times Literary Supplement. De acelaşi autor:Nations Abroad:Diaspora Politics and International Relations in the Former Soviet Union (1998;în colaborare);Post-Soviet Moldova:A Borderland in Transition (1998);Moldovenii. România, Rusia şi politica culturală (1999);The Ghost of Freedom:A History of the Caucasus (2008);Odessa:Genius and Death in a City of Dreams (2011;premiat cu National Jewish Book Award);Midnight at the Pera Palace:The Birth of Modern Istanbul (2014).

Mai multe informaţii pe site-ul autorului http://www.charles-king.net/

Mai multe