Istoria unui oraş poate fi prezentată şi în cărţi poştale
La Muzeul de Istorie poate fi vizitată în această perioadă o expoziţie cu imagini ale urbei de la început de secol XX .
Cei care trec pragul Muzeului de Arheologie şi Istorie în această perioadă au ocazia să vadă imagini ale oraşului devenite deja istorie.
„Pe cărţile poştale expuse este reprezentată evoluţia unor locuri şi clădiri publice importante, a străzilor sau a unor obiective de interes din Piatra Neamţ. Am început să colecţionez cărţile poştale de prin anul 1959, iar perioada din care sunt imaginile oraşului este 1898-1941, adică înainte de primul război mondial şi perioada interbelică", spune Viorel Nicolau, preşedintele Asociaţiei Filatelice Neamţ.
După o trecere în revistă a colecţiei, pietreni mai tineri pot afla că în urmă cu un secol locuitorii urbei de la poalele Pietricăi îşi petreceau timpul liber în parcul de peste Vale, pe locul unde acum funcţionează ştrandul, şi ieşeau la plimbare pe strada Cuza Vodă, unde erau teatrul, primăria şi poliţia.
Ieri industrie, astăzi turism
Vederile prezintă un oraş activ în plan industrial, şi mai puţin turistic ca în prezent, cu fostele fabrici de hârtie şi mucava („Comuna din Paris"), de confecţii textile („Doamna") sau de cherestea pline de muncitori.„Acum singurul fum mai iese pe coş de culoare portocaliu-pucios de la combinatul de îngrăşăminte chimice", mai spune Viorel Nicolau.
În primele zile în care a fost deschisă, expoziţia a stârnit atât interesul vizitatorilor vârstnici, cât şi al tinerilor. „Cei mai în etate au vrut să revadă locurile unde au copilărit, iar tinerii au fost curioşi să vadă cât de mult s-a schimbat urbea în ultimul secol", spune muzeograful Dan Mihăilescu.
În expoziţie sunt reunite şi cărţi postale care prezintă diferite episoade din istoria României, oameni politici şi diferite locuri, iar o altă tematică abordată este „Drapele şi monede".