Îndrăznește să-ți faci propria expoziție de fotografie veche la MȚR
Arhiva de Imagine MȚR te invită la muzeu pentru a-ți crea propria expoziție cu fotografii vechi, în cadrul proiectului IMAGINEA-MARTOR, ateliere de arhivare performativă. Expoziția-șantier în jurul căreia este construit întreg proiectul se deschide duminică, 17 aprilie, la orele 18:00, la Sala Librărie a Muzeului Național al Țăranului Român, și se construiește progresiv până la data închiderii – 3 iulie – prin intervențiile vizitatorilor. Așa că te așteptăm pe la noi de marți până duminică, între orele 10 și 18. Intrarea nu te costă decât vreo câteva idei bune și multă îndrăzneală.
Într-o primă parte a expoziției, vizitatorii sunt îndrumați prin istoria sinuoasă a Arhivei de Imagine a Muzeului Țăranului. Imagini moștenite, muzee dispărute peste noapte, donații, achiziții, cercetare contemporană, toate au lăsat în urma lor IMAGINI. De multe ori, singura informație pe care o putem obține este cea conținută în misterioasele fotografii. Arhivistul creează fonduri, registre, fișe-contact, descrieri, cuvinte-cheie, dar toată această transformare a imaginii în text nu îi deslușește întotdeauna misterul. Dimpotrivă.
Peste 1000 de imagini, la dispoziția vizitatorului
Arhiva de Imagine a Muzeului Național al Țăranului Român cuprinde câteva zeci de mii de imagini, începând cu primii fotografi ai Balcanilor, frații Manakia, continuând cu alți fotografi celebri precum Leopold Adler, Iosif Berman, Emil Fischer, Franz Duschek sau Aurel Bauh și mergând cu documentarea vizuală până în zilele noastre. Cu toate acestea, o bună parte dintre imaginile Arhivei sunt, de fapt, mari necunoscute. De aceea, propunem o expoziție-șantier ce va încerca să formuleze întrebările potrivite, cu scopul de a găsi, împreună cu voi – vizitatorii muzeului – posibile răspunsuri.
Expoziția introduce vizitatorul în lumea arhivei. Un bloc compact, aparent impenetrabil dar care, la o cercetare mai atentă ascunde comori:peste 1000 de imagini se află la dispoziția vizitatorului invitat să interacționeze cu ele după cum imaginea și imaginația îi dictează. Vizitatorul poate selecta, tăia, alătura fotografii în expoziții ad-hoc sau poate contribui la, , expozițiile de grup" propuse de curatori. Expozițiile create de vizitatori sunt cele care întregesc treptat spațiul expozițional. Expoziția devine completă abia în ziua închiderii.
„Expoziția este deopotrivă un demers de educație vizuală, dar și de «dezvățare» muzeală. Ne dorim ca vizitatorii să uite că în muzee nu au voie să atingă, să întrebe, să caute, să aleagă, să contribuie. Mai mult decît muzeul, arhiva este percepută ca un spațiu eminamente închis. Arhiva de muzeu, cu atât mai mult. Expunerea mizează pe tensiunea dintre misiunea de conservare și cea de arătare a colecțiilor muzeale și experimentează interacțiunea dintre arhivă și vizitator ca mod de cunoaștere și explorare muzeală”, spune Simina Bădică, manager de proiect și curator al Arhivei de Imagine
Îndrăznim. Îndrăzniți?
Demersul Arhivei de Imagine a MȚR este unul curajos în contextul în care instituțiile culturale preferă să treacă sub tăcere îndoielile, necunoscutele și dilemele propriilor colecții. Vizitatorii sunt invitați de această dată să afle nu numai ce știm despre colecția noastră de imagini, ci mai ales ce nu știm.
„Vrem, nu vrem, chiar și cea mai umilă fotografie constituie un vehicul de comunicare mută cu cei din jurul nostru. Așezate cuminți în sertarele de arhivă, imaginile vorbesc despre istorie și istorii personale, despre spiritul epocii, despre nevoi şi aspiraţii, gust şi stil, educaţie, credințe, într-un cuvânt, despre cunoaștere. Avem nevoie aşadar să le privim mai atent, să le înţelegem şi să le iubim, ca să merite încrederea noastră”, spune Ioana Popescu, etnolog și curator al expoziției.
Muzeul antidot-şcoala lui «iată! priveşte!»
În 1994, Irina Nicolau propunea ideea de muzeu-antidot. „Muzeul-antidot”, scria ea, , , este o şcoală a lui «iată! priveşte!». Expunerile lui eliberează obiectul de poncife şi de toate stereotipiile curente. Muzeul-antidot arată, dar şi ascunde. Se adresează unor persoane dispuse să investească imaginaţie şi timp. „Muzeul-antidot (M.A.)”, credea Irina Nicolau, „este specific perioadelor de tranziție, dar trebuie reluat periodic pentru a evita sindromul M.B. (muzeu blazat).”
Pe scurt, Imaginea-Martor:expoziție-șantier este o nouă cură de muzeu-antidot la MȚR.
Expoziția face parte din proiectul Imaginea-Martor:ateliere de arhivare performativă (cuprinzând un performance colaborativ cu actori tineri, ateliere de fotografie alternativă și scriere creativă, ateliere pentru copii și adolescenți, tururi ghidate ale arhivei și dezbateri) care se desfășoară până 15 noiembrie 2016 și este co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.