„Horea“ susţine o lecţie despre răscoala de la 1784 din Transilvania
La Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia are loc luni, 28 februarie, o lecţie inediţă de istorie pe tema răscoalei lui Horea, Cloşca şi Crişan. Lecţia va fi susţinută de însuşi Horea, personajul fiind întruchipat de muzeograful Tudor Roşu.
Lecţia de istorie intitulată „Povestea lui Horea spusă de Horea“ are loc începând cu ora 11.30. Tema este Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan.
Muzeograful Tudor Roşu va interpreta, în spaţiul expoziţional dedicat răscoalei ţărăneşti de la 1784 din Transilvania, rolul lui Horea. Costumul personajului Horea a fost creat în cadrul proiectul „Ţinutele istoriei“.
Vor participa elevii Colegiu Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan” Alba Iulia îndrumaţi de profesoara Daniela Cetean.
„Manifestarea se doreşte a fi un mod original şi spectaculos de a comemora împlinirea a 226 de ani de la groaznica execuţie a lui Horea. Tocmai de aceea în cadrul evenimentului, vor fi dezvăluite informaţii necunoscute despre viaţa, implicarea în răscoală, trădarea, dar mai ales, despre modul în care Horea a fost tras pe roată la Alba Iulia, în data de 28 februarie 1785.
Execuţia a fost atât de înfiorătoare, încât după această dată, acest tip de pedeapsă a fost abolit din codul penal austriac“, a precizat Liviu Zgârciu, purtătorul de cuvânt al muzeului albaiulian.
Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Alba, Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Alba, Colegiu Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan” Alba Iulia şi Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia.