Historia va recomanda: ZIUA LIMBII ROMÂNE în Parcul Titan-Parcul Artelor
Primăria Sectorului 3 vă invită de ZIUA LIMBII ROMÂNE în Parcul Titan-Parcul Artelor. Evenimentul, aflat la cea de a II-a ediţie este organizat de Centrul Cultural Casa Artelor şi face parte din cunoscutul și apreciatul program Zilele Multiculturalității în sectorul 3.
Ediția I a Zilei Limbii Române din 2013 a înregistrat o audiență de peste 10.000 de spectatori, fiind dedicată operei şi personalităţii lui Mihai Eminescu.
“ BRÎNCOVEANU ȘI CANTEMIR-300 DE ANI”-Expoziția in aer liber de istorie și artă românească dedicată marilor domnitori și în egală măsură marilor arhitecți ai spiritului românesc, va deschide la ora 18, 00 evenimentul Ziua Limbii Române.
Invitatul special al evenimentului vine din Basarabia, în persoana marelui compozitor EUGEN DOGA, creatorul muzicii din filmele “Maria Mirabela”, “Anna Pavlova” “Șatra”, “ Patul lui Procust”, “ Lăutarii” și multe altele care au avut un mare succes în România. De la ora 18, 30 publicul din sectorul 3 și nu numai, este invitat la un regal muzical. Concertul extraordinar “MUZICA TINEREȚII NOASTRE “ prezentat pentru prima data în aer liber, într-un parc din Capitală, va fi susținut de maestrul Eugen Doga împreună cu Orchestra Simfonică București, dirijată de Tiberiu Soare și grupul coral Accoustic, dirijat de Daniel Jinga avându-i ca soliști pe soprana Ana Cebotari și tenorul Andrei Lazăr. Piese celebre din marea creație muzicală semnată de Eugen Doga vor transforma Parcul Titan-Parcul Artelor într-o uriașă sală de concert, în aer liber.
Iar la ora 20, 00 va intra în scenă cunoscuta formație ZDOB și ZDUB din Chișinău, care va susține, în dulcele nostru grai comun, un concert exploziv, seara încheindu-se cu un foc de artificii.
Organizatorii îi invită pe spectatorii care vor participa la acest eveniment din Parcul Titan-Parcul Artelor să aducă, în dar o carte în limba română pentru şcolile din Republica Moldova.
Vă invităm la acest mare spectacol, în aer liber, pentru ca împreună cu istoria, arta și cultura românească să spunem Limbii Române-La mulți ani !Intrarea este liberă.