Hannah Arendt: o lecţie de curaj

Hannah Arendt, femeia care a devenit întruchiparea libertăţii de exprimare, a ajuns personaj principal în filmul omonim al regizoarei germane Margarethe von Trotta;regizoarea e cunoscută şi pentru că a readus la viaţă, în mod ingenios, alte două personalităţi cu renume:Rosa Luxemburg şi Hildegard von Bingen.

O lume a ideilor, în care se învârte gânditoarea care a inventat expresia „banalitate a răului”, pare un subiect aproape imposibil pentru un film, dar interpretarea plină de pasiune a Barbarei Sokuwa reuşeşte să transmită excelent curajul emoţional şi intelectual emblematic pentru Hannah.

În peisaj îşi fac loc Martin Heidegger şi Adolf Eichmann, iar von Trotta se pare că împrumută de la Arendt refuzul compromisului, căci prezintă povestea aşa cum a fost, fără nimic modern sau spectaculos, care să distragă atenţia de la încărcătura mentală a filmului. Doar New York-ul anilor ’50 şi romanciera Mary McCarthy, susţinătoarea lui Hannah, mai slăbesc puţin tensiunea dialogurilor şi a ideilor obscure din mintea gânditoarei.

Hannah împreună cu soţul ei iubit Heinrich sunt evrei şi locuiesc la New York de când scapă cu viaţă dintr-un lagăr de concetrare din timpul războiului. America se dovedeşte a fi paradisul, căci Arendt îşi face un rost, fiind foarte apreciată de studenţii de la New School, uimiţi atât de agerimea sa intelectuală, cât şi de accentul pronunţat. Brusc însă se iveşte o oportunitate cutremurătoare:Hannah este rugată să participe la procesul lui Adolf Eichman, cel care supraveghease transportul evreilor în lagăre. Cererea lui Hannah de a realiza un reportaj pentru „The New Yorker” este acceptată, iar ea pleacă la Ierusalim, unde îşi regăseşte vechi prieteni precum Kurt Blumenfeld.

Acasă, cu ajutorul tinerei sale asistente Lotte, se afundă în rapoarte şi îşi scrie impresiile, publicate în cinci articole, şi lucrează la o carte. Dacă până acum atenţia s-a concentrat pe multifaţetata şi magnetica personalitate a lui Hannah, se conturează treptat o dramă a existenţei sale. Ideea că oameni comuni se află în spatele unor crime teribile împotriva umanităţii este extrem de tulburătoare şi greu de acceptat. Criticile dure vin din toate părţile, pentru că Arendt are curajul să scrie şi despre liderii evrei care au colaborat cu naziştii. Analiza sa ajunge explozie în mass-media. Deşi pierde persoane importante din jurul său prin atitudinea necruţătoare, Hannah Arendt rămâne fidelă principiilor şi adevărului. Discursul său adresat studenţilor după ce refuză să demisioneze constituie o adevărată lecţie de curaj, cum e, de altfel, întreaga peliculă. Din 24 mai în cinematografe.