Gloria și decăderea Anei Pauker

📁 Carte
Autor: Redacția
🗓️ 8 decembrie 2016

Editura Polirom reeditează un vechi volum de succes din colecția HISTORIA: Împărăteasa Roșie – Viața și aventurile Anei Pauker, de Robert Levy, care a inspirat documentarul Împărăteasa Roșie – Viața și aventurile Anei Pauker, în regia lui Radu Gabrea, lansat în iunie 2016. 

Ana Pauker este considerată în general marioneta comunismului sovietic în Romania, aplicând orbește tehnicile represive de tip stalinist. Biografia lui Robert Levy schimbă însă această imagine unilaterală, prezentând o femeie cu o forță remarcabilă, dominată mai degrabă de contradicții decât de dogmatism. Dezvăluind adevărata poveste a Anei Pauker, autorul nu încearcă să o reabiliteze, ci doar să surprindă conturul unei personalitați complicate, așa cum reiese ea dintr-o mulțime de documente de arhivă.

„Cartea lui Robert Levy își găsește un loc potrivit în raftul din față al istoriei comunismului românesc. Ea își păstrează valoarea documentară și interpretativă nu doar în liniile sale mari, ci și în privința detaliilor.” (Dorin Dobrincu)

„O biografie politică remarcabilă, provocatoare, a uneia dintre personalitățile reprezentative ale comunismului european, o abordare inedită și echilibrată a rolului contradictoriu pe care Ana Pauker l-a jucat în istoria comunismului românesc și internațional... O lectură captivantă, structurată convingător, mai presus de expunerea aridă a datelor istorice, o reconstituire a episoadelor unei vieți politice agitate, în care cel puțin patru identități și-au disputat întâietatea și adesea au intrat în conflict:Ana Pauker, stalinist, român, evreu, femeie... Cititorii interesați de semnificația experimentelor staliniste din Europa Centrală și de Est vor descoperi cu certitudine utilitatea acestei biografii.” (Vladimir Tismăneanu) 

„În linia interesului meu permanent pentru descoperirea falsificărilor istoriei contemporane a României, am socotit că readucerea în prim-plan a adevăratei biografii a Anei Pauker este mai mult decât necesară. Apariția excepționalei cărți a istoricului american Robert Levy mi-a dat ideea documentarului și m-a ajutat, direct și indirect, la realizarea acestuia.” (Radu Gabrea) 

Din cuprins:Primii ani • În cadrul mișcării • La putere • Secretar pe probleme de agricultură • Colectivizarea • Chiaburi și colectari • Epurări în partid • Cazul Pătrășcanu • Emigrarea evreiască • „Fratele împărătesei” • Epurarea

Mai multe