“Forturile Capitalei, 30 de imagini din viitor” - o expozitie istorică despre viitor

În perioada 3 Noiembrie – 3 Decembrie, la Muzeul Tehnic Dimitrie Leonida din strada Candiano Popescu nr. 2 va fi găzduită expoziția “Forturile Capitalei, 30 de imagini din viitor”. Autorii expoziție sunt arh. Dorothee Hasnas, Ciprian Plăiașu și Costin Zamfir. 

Vernisajul va avea loc joi, 3 Noiembrie 2022, de la ora 18:30.

Expoziția prezintă o panoramă de idei cu privire la 10 dintre fortificațiile construite de Regele Carol I pentru a proteja capitala României în cazul unui atac militar, idei ce s-ar putea concretiza într-un plan apropiat, cu viziunea necesară. 

Propuneri pentru reutilizarea forturilor Capitalei, ține cont de nevoile generale ale orașului, dar și specific locale acolo unde este cazul.

Ansamblul de fortificații se poate transforma într-o centură culturală și de agrement, cu spații dedicate pentru concerte, festivaluri, expoziții, ateliere, dar și spații verzi, terenuri de sport, spații comunitare. 

Informații cu privire la întreaga centură de fortificații, precum și criterii de împărțire și alegere a forturilor și bateriilor, le puteți consulta pe platforma www.forturi.ro.

În cadrul proiectului finanțat de Ordinul Arhitecților din România prin Timbrul de Arhitectură, a fost dezvoltată și platforma www.forturi.ro – care prezintă exemple de bune practici, dar și propuneri și planuri pentru revitalizarea acestei centuri militare. Acest site se dorește a fi o platformă de informare și de implicare a tuturor în revitalizarea unei centuri de fortificații – unice în România – și conferirea acesteia unui nou rol – de spațiu comunitar.

Mai multe