Festivalul MultiArt pentru deţinuţi
Administraţia Naţională a Penitenciarelor organizează, în parteneriat cu Teatrul Nottara, cea de-a VII-a ediţie a Festivalului MultiArt pentru deţinuţi, care va avea loc în zilele de miercuri, 18 şi joi, 19 noiembrie 2015, ora 17:00, la Teatrul Nottara, Sala Horia Lovinescu.
Desfăşurat în anii anteriori ca eveniment de sine stătător, ediţia din acest an marchează încheierea Festivalului Internaţional de Teatru Fest(in) pe Bulevard. Intrarea la spectacole este liberă, în limita locurilor disponibile.
Încă de la prima ediţie, proiectul a oferit posibilitatea dezvoltării unor colaborări cu reprezentanţi din lumea teatrului (regizori şi actori), care au lucrat alături de deţinuţi la adaptarea unor texte cunoscute sau la scrierea unor scenarii proprii. Astfel, de la prima ediţie, din anul 2009, şi până în prezent, pe scena Teatrului Nottara au fost susţinute 47 de spectacole, la care au participat 470 de deţinuţi, iar 64 de artişti au regizat piesele de teatru.
La competiţia din acest an s-au înscris 10 unităţi penitenciare, fiind implicaţi 88 de deţinuţi. Penitenciarele care vor susţine spectacole de teatru, conform celor stabilite în urma preselecţiei, precum şi planificarea acestora în cele două zile de festival sunt:
Miercuri, 18 noiembrie, ora 17.00, Teatrul Nottara
Nimic nou despre Shakespeare, o adaptare după „Visul unei nopţi de vară”
Autor:Wiliam Shakespeare, Regia:Ion Coşa
Durata:36 minute
Penitenciarul Bacău
Pacea cu zmeii
Autor:Valeriu Butulescu, Regia:Liana Resteanu, Ramona Cone
Durata:35 minute
Penitenciarul Craiova
Cartofi prăjiţi cu orice
Autor:Arnold Wesker, Regia:Adela Aurora Marian
Durata:60 minute
Penitenciarul Bucureşti-Jilava
Joi, 19 noiembrie, ora 17.00, Teatrul Nottara
Castingul clovnilor
Autor:Iulian Gliţă, Regia:Iulian Gliţă
Durata:40 minute
Penitenciarul Bucureşti-Rahova
12 oameni furioşi
Autor:Reginald Rose, Regia:Gabriel Costea
Durata:45 minute
Penitenciarul Codlea
De mâine
Autor:Camelia Toma, Regia:Camelia Toma
Durata:35 minute
Penitenciarul Bistriţa