Expoziție românească la Expo 2020 Dubai
Pavilionul României la Expoziţia Mondială de la Dubai va găzdui la mijlocul acestei luni un eveniment cultural semnificativ: proiectul „Romanian Art and the French Connection”. Opere ale unor artişti români profund influenţaţi de cultura franceză vor fi expuse în cadrul „celui mai mare spectacol al lumii”, aşa cum a fost intitulată Expo 2020 Dubai.
Într-o perioadă de redefinire a rolului organizațiilor și entităţilor culturale, Pavilionul României la Expo 2020 invită experți și lideri în domeniu, precum și „consumatori” ai artelor frumoase să ia parte la un proiect ambiţios, care îşi propune să prezinte o selecţie inedită de sculptură şi pictură.
Intitulat „Romanian Art and the French Connection”, proiectul expoziţional inițiat de Oana Ivan Gallery din Paris adună artiști români, din generații diferite, pe care-i unesc emoția creației, influența culturii franceze, frumusețea plastică și estetică – pentru că, aşa cum spunea Paul Cézanne, „O lucrare artistică care nu a început printr-o emoție nu este artă”.
La Pavilionul României de la Expo 2020 Dubai vor fi expuse, astfel, lucrări ale artiştilor: Marcel Guguianu, veritabil reper al vieții artistice româneşti, denumit „Plasticianul Tandreții”, ale cărui lucrări stilizează eternul feminin în sculpturi unice, realizate în materiale diverse, de la marmură la bronz; Alex Marinete, sculptorul de scări către cer; precum și Michaela Lintis, laureată a Marelui Premiu al Salonului de pictură Les Elbeufs din Franța. Artista care trăiește în Hexagon se impune prin „rigoare, compoziția echilibrată a picturilor, precum și printr-o paletă de culori ce reprezintă o adevărată desfătare optică”. Expoziția va reuni şi lucrări ale artistului Obie Platon, cunoscute pentru complexitatea limbajului vizual, distinct si variat, ce îi defineşte arta murală, picturile experimentale, sculpturile şi instalaţiile conceptuale.
Proiectul expoziţional găzduit de Pavilionul României este complementar Săptămânii Francofoniei, cu un program derulat de către Organisation Internationale de la Francophonie (OIF) şi de toate pavilioanele ţărilor francofone.
Inaugurată la 1 octombrie 2021, Expoziţia Mondială de la Dubai îşi va închide porţile la sfârşitul lunii martie, după ce milioane de vizitatori din toată lumea vor fi admirat acest oraş în oraş, ridicat în timp record în mijlocul deşertului, pe o suprafaţă de 4,38 de kilometri pătraţi. Pavilionul României, unul dintre cele 192 de pavilioane de ţară de la Expo, e plasat în cartierul Sustenabilităţii.