Expoziţie inedită la MNIR: "Bucureştii la primul claxon"
Muzeul Naţional de Istorie a României invită din nou publicul să petreacă o seară aparte, plină de surprize, în cadrul evenimentului muzeal „Bucureştii la primul claxon”, ocazionat de vernisajul expozitiei cu acelaşi nume, realizată cu sprijinul Muzeului Tehnic Naţional "Dimitrie Leonida", Muzeului de Istorie Galaţi şi Muzeului Mixt Tecuci, care va prezenta publicului primul automobil înmatriculat în Bucureşti, în anul 1900.
Maşina, marca Herstal, fabricată la Liege în Belgia, face parte dintr-o serie de 47 de automobile produse de constructor, la Bucureşti ajungând cea cu nr. 40. În lume mai există doar câteva exemplare. Automobilul a aparţinut lui Bazil C. Assan, un personaj extrem de interesant-primul român care a explorat regiunile arctice şi primul român care a făcut o călătorie în jurul lumii. În expoziţie, vizitatorii vor găsi date interesante despre proprietarul maşinii, despre istoria automobilismului în România şi istoria transportului românesc, precum şi multe alte surprize.
Evenimentul, susţinut de postul TV Viasat History şi organizat în colaborare cu agenţia Oyster &Zax, va avea loc sâmbătă, 24 septembrie 2011, la sediul MNIR, important monument istoric al Bucureştilor, edificiu cunoscut în trecut sub numele de Palatul Poştelor, situat pe Calea Victoriei nr.12, în Centrul Istoric al Capitalei. La organizarea evenimentului participă cu exponate speciale şi Muzeul Tehnic Național "Dimitrie Leonida", Muzeul de Istorie Galaţi, precum şi Muzeul Mixt Tecuci.
Începând cu orele 19.00 şi până după miezul nopţii, vizitatorii Muzeului Naţional de Istorie a României vor putea parcurge expoziţiile permanente şi temporare ale muzeului, beneficiind de ghidaje gratuite din oră în oră, şi vor asista la concerte special organizate, momente de teatru după I.L. Caragiale şi alte momente culturale interesante.
Accesul publicului în muzeu este liber, astfel încât un număr cât mai mare de vizitatori vor participa la momentele artistice şi vor descoperi expoziţiile permanente şi temporare ale Muzeului Naţional de Istorie a României.
Programul cultural al seratei cuprinde:Momente de teatru prezentate de Compania de Teatru Elementalii – selecţii din Momente şi Schiţe de I.L. Caragiale, precum şi momente din piesa O Noapte furtunoasă, de CaragialeRecital de muzică instrumentală de început de secol XX, susţinut de muzicienii din cvintetul de coarde CapriceConcert vocal de muzică românească din secolul trecut, susţinut de artista Adriana Drăguţ
Mai mult decât atât, publicul participant la eveniment va fi invitat să se bucure şi de:Cafenea mobilă aflată pe peronul Muzeului Naţional de Istorie a României-@Arts Concept CafeFotografiere în costume de epocă în studioul special amenajat