Expoziție dedicată doctorului Gheorghe Marinescu la Palatul Suțu
Palatul Suțu din București găzduiește vineri, 24 mai, începând cu ora 18.00, vernisajul expoziției „Gheorghe Marinescu - o viață dedicată muncii, științei, progresului”.
Intrarea la vernisaj este gratuită. Expoziția va fi deschisă în perioada 24 mai - 1 septembrie 2024, informează un comunicat al Muzeului Municipiului București.
Conform comunicatului citat, Gheorghe Marinescu (n. 23 februarie 1863 – d. 15 mai 1938) este fondatorul școlii românești de neurologie, un pionier al aplicării metodelor histologice și histopatologice în domeniul neurologiei, al metodelor anatomoclinice și electrofizice în cercetarea științifică, membru al Academiei Române, profesor al Facultății de Medicină din București, șef al Serviciului de Boli Nervoase al Spitalului Pantelimon, ulterior al Spitalului Colentina.
Printre faptele științifice ale savantului român care au revoluționat lumea medicală, amintim realizarea primelor radiografii pentru studierea scheletului mâinii în acromegalie (1896) și ulterior efectuarea radiografiilor pentru studierea craniului uman în colaborare cu fizicianul român Dragomir Hurmuzescu (1865-1954), dar și realizarea primului film documentar științific (1898). Cu ajutorul operatorului Constantin M. Popescu, realizează primul film științific din lume privind tulburările mersului în afecțiunile neurologice: „Tulburările mersului în hemiplegia organică“. Acest demers științific i-a atras atenția inventatorului și tehnicianului Auguste Lumière (1862-1954), servind totodată drept material de suport pentru descoperiri medicale ulterioare.
Rezultatele răsunătoare ale cercetărilor sale sunt fructificate într-o serie de lucrări monografice, prefațate, coeditate sau generos elogiate de alți cercetători: „Celula nervoasă”, publicată în două volume, în 1909, considerată o lucrare de referință în neurologie, „Materia, viața și celula” (1914), „Hipnotismul din punct de vedere medico-legal” (1923), „Cercetări histo-chimice asupra fermenților oxidanți în fenomenul vieții” (1924), „Bătrânețe și reîntinerire” (1926), „Reflexe condiționate” (1935), „Tonusul muşchilor striați” (1937), etc.
Prin propunerea acestui proiect expozițional dorim să aducem în atenția publicului biografia, descoperirile și cercetările doctorului Marinescu. Astfel, expoziția își propune să fie o incursiune în viața neurologului care va cuprinde un segment dedicat pregătirii lui Gheorghe Marinescu (parcursul său către medicină, fotografii de familie, diplome), apoi veți cunoaște cei mai importanți coloboratori ai medicului, precum: Victor Babeș, Jean Martin Charcot, Pierre Marie, Jean Neylies, Constantin Parhon.
Parcursul expozițional continuă cu expunerea unor publicații redactate de Gheorghe Marinescu printre care: „Atlas de Histologie Patologică a Sistemului Nervos”, „Celula Nervoasă”, „Studiul emotivității prin reflexul galvanic”. Alături de fotografii, corespondență și desene de epocă, un loc important în expoziție este ocupat de aparatul de proiecție Pathé care i-a aparținut lui Gheorghe Marinescu și masca mortuară preluată de Nicolae Minovici (1868-1941) și realizată de Mihai Onofrei.
Având veritabila vârsta de 75 de ani, cu trei zile înainte să moară, Marinescu așterne câteva gânduri în legătură cu organizarea înmormântării sale:
„Nicio floare, niciun discurs; acei care m-au iubit să întrebuințeze banii pentru copiii săraci și vorbele bune pentru a încuraja pe cei suferinzi. Să nu se uite că cei ce trăiesc în lipsă și chiar în mizerie sunt prea numeroși, că cei cu dare de mână, cei îmbogățiți prin mijloace neoneste trăiesc din exploatarea, într-un fel sau altul, a celor ce muncesc. Plecând în lumea din care nimeni nu s-a întors, n-aș voi să supăr pe nimeni, dar adevărul trebuie spus: prea multă nedreptate este în blagoslovita țară românească! Ea este datorită ușurinței sau grabei cu care s-au dezlegat problemele vitale ale patriei. Lipsa de adevărată educație cetățenească și a sentimentului datoriei, precum și un orgoliu imens sau unele ambițiuni trecătoare au dat naștere la mai multe anomalii sociale. Cine le va îndrepta?”