Expoziție Constantin Dipşe, la Muzeul Satului

📁 Expoziţii, Festivaluri, Conferințe
Autor: Redacția
🗓️ 26 aprilie 2012

O expoziţie retrospectivă a pictorului Constantin Dipşe se va deschide, joi, la Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti", informează Biroul de presă al instituţiei gazdă.Expoziţia, intitulată "Atelier: Privelişti", se constituie într-o rememorare a vieţii pictorului Constantin Dipşe şi o celebrare a complexei sale opere artistice.Sub ferestrele luminoase ale primitoarei săli "Gheorghe Focşa" a Muzeului Satului sunt reconstituite cadrul şi atmosfera de creaţie a atelierului pictorului, în compania unora dintre cele mai reprezentative picturi ale sale, desene, ilustraţii şi reproduceri după lucrări de artă monumentală, realizate de acesta, precizează Biroul de presă al Muzeului Naţional al Satului "Dimitrie Gusti".Expoziţia poate fi vizitată în perioada 26 aprilie-27 mai.Pictorul Constantin Dipşe (n. 26 septembrie 1917, Şurdeşti, Maramureş-d. 26 noiembrie 2010, Bucureşti) a absolvit în 1945 Institutul de Arte Frumoase "Nicolae Grigorescu" din Bucureşti, clasa profesorului Camil Ressu, lucrând îndeosebi pictură de şevalet, dar a realizat şi câteva compoziţii în frescă şi mozaic.Artistul a participat la toate manifestările organizate de către Consiliul Culturii, de Comitetul de cultură al municipiului Bucureşti şi al Uniunii Artiştilor Plastici din Bucureşti ca şi la expoziţii personale şi de grup organizate de Muzeul Republicii, Muzeul Simu, Muzeul Bruckental din Sibiu, Muzeul Crişurilor din Oradea, Muzeul de Artă din Arad, Muzeul de Artă din Constanţa, Muzeul Maramureşului din Baia Mare, Muzeul de artă din Suceava şi din Botoşani.Constantin Dipşe a luat parte şi la expoziţii peste hotare din India, Japonia, Pakistan, Israel, Grecia, Italia, Franţa, Germania, Austria, Polonia, Finlanda, Cehoslovacia, URSS, Ungaria.

Sursa:http://www.agerpres.ro

Mai multe