Expoziția ”Icoane din sud-estul Transilvaniei” se deschide astăzi la Muzeul Țării Făgărașului ”Valer Literat”

Muzeul de Etnografie Brașov, în parteneriat cu  Muzeul Țării Făgărașului ”Valer Literat”, vă invită la Făgăraș să vizitați expoziția ”Icoane din sud-estul Transilvaniei”.  Aceasta cuprinde icoane pictate pe dosul sticlei, realizate în centrele de iconari din Șcheii Brașovului și din Țara Oltului.

În satele tradiționale românești, vechi lăcașuri de închinăciune sunt împodobite cu pictură murală și icoane cu valoare patrimonială incontestabilă. În casele țăranilor ”cu frică de Dumnezeu” pereții din odaia ”cea bună” erau împodobiți cu icoane pictate pe dosul glajei, a cărei suprafață ondulată crea pe chipurile sfinților o licărire cristalină neobișnuită. Aceste obiecte sacre, în fața cărora părinții și copiii îngenuncheau cu mâinile împreunate pentru rugăciune, au fost reprezentările gândirii și imaginației zugravilor-iconari care au transpus în arta lor credințele și superstițiile satului românesc și concepțiile acestuia asupra ”lumii nevăzutului”. Din credința nemărginită în universul celest și din dorința de a-l avea cât mai aproape, în urmă cu două veacuri, în Șcheii Brașovului s-a dezvoltat unul dintre cele mai importante centre de icoane pictate pe sticlă din Transilvania.

Odată cu trecerea timpului, icoanele din Șchei au pătruns în spațiul muzeal românesc, devenind obiecte de patrimoniu, unele cu valoare deosebită și altele cu valoare excepțională. Acestea completează istoria unui meșteșug practicat în Transilvania timp aproape două veacuri și ridicat, de cele mai multe ori, la înălțimea unei adevărate arte.

Vernisajul expoziției va avea loc astăzi, la ora 13.00, la Muzeul Țării Făgărașului ”Valer Literat” din Făgăraș, expoziția putând fi vizitată aici până la sfârșitul lunii iunie.

Mai multe