Expoziția „Eroism și Credință: Memoriale ale Neamului Românesc”, în Castellón de la Plana

📁 Expoziţii, Festivaluri, Conferințe
Autor: Redacția
🗓️ 23 octombrie 2024

Expoziția „Eroism și Credință: Memoriale ale Neamului Românesc”, finanțată de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, a fost vernisată joi, 17 octombrie, la sediul delegației Guvernului Regional Valencian, din Castellón de la Plana.

Acest proiect evocă momente esențiale din istoria României, aducând în prim-plan memorialele ridicate în cinstea eroilor români căzuți în luptele din vara anului 1917, în Vrancea, informează un comunicat al Institutului Hispano-Român.

Conform comunicatului citat, evenimentul a fost onorat de prezența mai multor oficialități civile si militare, reprezentanți ai Primăriei din Castellón, doamnele consul Roxana Filip și Dorina Popan din partea Consulatului României. De asemenea, au fost prezenți Lt.Col. Radu Teodor Dan și Lt.Col. Popescu Ovidiu, ofițeri români delegați la baza NATO din Valencia, comandantul-șef al Guardiei Civile, Col. Ángel Gil Redondo, precum și preoții români Ioniță Nicolae și Aurelian Stoica.

Gazda evenimentului a fost Susana Fabregat, reprezentanta Guvernului Regional Valencian în Castellón, alături de care au fost prezenți reprezentanți ai mediului asociativ și ai comunității românești.

Un moment emoționant al serii a fost interpretarea imnului României de către grupul Vocalis, sub îndrumarea artistului Tibi Mateescu.

Expoziția, realizată în colaborare cu Muzeul Vrancei, a fost prezentată de către muzeograf dr. în istorie Florin Daniel Mihai, unul dintre curatorii principali ai proiectului, alături de muzeograful Cristina Handra. Proiectul aduce în fața publicului imagini și documente istorice care reflectă curajul și devotamentul înaintașilor noștri.

Expoziția se adresează în mod special publicului român din provincia Castellón și va putea fi vizitată în perioada 18 - 31 octombrie.

Valoarea totală a proiectului finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni este de 56.175 RON.

Mai multe