Exponatul lunii la MMB: Frumoasa cămaşă de borangic femeiască
📁 Expoziţii, Festivaluri, Conferințe
🗓️
12 decembrie 2017
Exponatul lunii din partea Muzeului Municipiului Bucureşti este o cămaşă femeiască din borangic cu motive florale geometrizate cusute cu fir de mătase şi fir metalic, în registre compacte. Mâneci lungi, cu decor în trei registre suprapuse longitudinal, altiţă şi încreţ. Pe piept, câte trei registre dispuse de o parte şi alta a despicăturii mediane. Se remarcă motivele rombice cu cruci centrate, specifice zonei.
Această piesă de patrimoniu face parte din colecţia dr. Nicolae Minovici și poate fi admirată în expoziția „Vila dr. Nicolae Minovici: Restitutio”, care urmează să fie inaugurată în ziua de miercuri, 18 octombrie 2017, ora 18.00.
Citeşte şi:
Reginele și principesele României au iubit portul tradițional românesc / FOTO
Cariera internaţională a iei, cămaşa tradiţională românească