Evenimente Humanitas la Gaudeamus

📁 Carte
Autor: Redacția
🗓️ 19 noiembrie 2015

„Îmi închipui aceste cinci zile de Gaudeamus mai puţin ca pe un târg de carte, şi mai mult ca pe o carte pur şi simplu. Una cu 28 de capitole, lansările, şi cu aproape o sută de autori, invitaţii noştri;o carte care se va scrie pe măsură ce, la scenă deschisă şi bucurându-se unii de ceilalţi, cititorii îşi vor întâlni scriitorii;o carte cu un titlu simplu, Humanitas 25.“ (Lidia Bodea, director general Humanitas)

La Gaudeamus 2015 toate cărţile Humanitas vor avea 10% reducere, iar ediţiile de colecţie se vor bucura de preţuri speciale valabile numai în cele cinci zile ale salonului de carte.

Joi, 19 noiembrie

13.30

Dinu Pillat, "Dostoievski în conştiinţa literară românească" 

Participă:Ioan Stanomir, George Ardeleanu, Monica Pillat

Vineri, 20 noiembrie

18.00

Alessandro Baricco, "De trei ori în zori"

Cees Nooteboom, paradis Pierdutul

Participă:Gheorghe Nicolaescu, Tania Radu, Andreea Răsuceanu, Denisa Comănescu

18.30

Nadine Vlădescu (coord.), "Prietenii noștri imaginari" 

Participă:Nadine Vlădescu, Ioana Bot, Florin Bican, Lidia Bodea, în prezenţa celor 13 autori

Sâmbătă, 21 noiembrie

11.30

T. S. Eliot, "Pisicoteca practică a lu' Moş Pârșu"

Participă:Florin Bican, Simona Kessler, Mihail Coşuleţu, Radu Paraschivescu

12.00

Lucian Boia, "Mihai Eminescu, românul absolut. Facerea și desfacerea unui mit"

Participă:Lucian Boia, Dan C. Mihăilescu, Cătălin Cioabă

12.30

Jeni Acterian, "Jurnalul unei fete greu de mulțumit"

Ediție integrală

Participă:Dan C.Mihăilescu, Ioana Pârvulescu, Lidia Bodea

13.00

Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu

"Dialoguri de duminică. O introducere în categoriile vieţii"

Participă:Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Dan C. Mihăilescu

14.00

Mircea Cărtărescu, "Solenoid"

Participă:Mircea Cărtărescu, Gabriel Liiceanu, Lidia Bodea

14.30

Victor Ieronim Stoichiţă, "Despărţirea de Bucureşti. O povestire"

Participă:Victor Ieronim Stoichiţă, Ioana Pârvulescu, Andrei Pleșu, Gabriel Liiceanu

15.00

Eric-Emmanuel Schmitt, "Femeia în faţa oglinzii"

Participă:Marius Constantinescu, Mihaela Dedeoglu, Denisa Comănescu

15.30

Ioana Pârvulescu, editor

"Şi eu am trăit în comunism", volum colectiv

Participă:Ioana Pârvulescu, Mircea Cărtărescu Radu Paraschivescu, în prezenţa autorilor

16.30

Radu Paraschivescu, "România în 7 gesturi"

Participă:Gabriel Liiceanu, Sever Voinescu, Radu Paraschivescu

17.00

Andrew Solomon

"Departe de trunchi. Douăsprezece feluri de dragoste. Părinţi, copii și căutarea identităţii"

Participă:Ioana Nicolaie, Oana Moraru, Vlad Stroescu, Lidia Bodea

17.30

Dan C. Mihăilescu, editor

"Cartea simţurilor", volum colectiv

Participă:Dan C. Mihăilescu, Ioana Pârvulescu, Lidia Bodea, în prezenţa autorilor

18.00

Emil Cioran, "Lacrimi şi sfinţi", audiobook în lectura lui Răzvan Vasilescu

Participă:Dan C. Mihăilescu, Lidia Bodea

18.30

Anthony Burgess, "Moartea la Deptford"

Participă:George Volceanov, Dana Jenaru, Mihaela Anghelescu Irimia, Denisa Comănescu

19.00

Grigore Leşe

"Horea în grumaz"

"Cum au înflorit horile în glasul meu", audiobook în lectura autorului

Participă:Grigore Leşe, Lidia Bodea

Duminică, 22 noiembrie

11.30

Ian Buruma, "Anul Zero. 1945, o istorie"

Participă:Sever Voinescu, Ioan Stanomir, Radu Paraschivescu

12.00

David Mitchell, "Omul de ianuarie"

Bob Dylan, "Cronica vieţii mele"

Participă:Dan Silviu Boerescu, Dan C. Mihăilescu, Andreea Răsuceanu, Denisa Comănescu

12.30

Tatiana Niculescu Bran, "Regina Maria. Ultima dorinţă"

Participă:Tatiana Niculescu Bran, Ana Blandiana, Lidia Bodea

13.00

"11 autori Humanitas citesc cele mai frumoase pagini", audiobook aniversar Humanitas 25 de ani

Participă:Gabriel Liiceanu, Ana Blandiana, Andrei Pleşu, Lidia Bodea

13.30

Mateiu I. Caragiale, "Craii de Curtea-Veche"

cu ilustraţii de Răzvan Luscov

Volum publicat în coeditare cu Monitorul Oficial R.A.

Participă:Gabriel Liiceanu, Răzvan Luscov

14.00

Sabina Fati, "Singură pe Drumul Mătăsii. 80 de zile, 15 000 km, 2 500 de ani de istorie"

Participă:Sabina Fati, Tania Radu, Gabriel Liiceanu, Lidia Bodea

14.30

Thomas Mann, "Lotte la Weimar"

Participă:Ioana Pârvulescu, Gabriel Liiceanu, Denisa Comănescu

15.00

Ana Hogaș, Ionuţ Florea

"Oyibo. 2 oameni, 1 motocicletă, 14 luni în Africa"

Participă:Ana Hogaș, Ionuţ Florea, Alex Găvan, Iustina Croitoru

15.30

Sesiune de autografe Paul Țanicui, "Quimera"

16.00

Amos Oz, Fania Oz-Salzberger, "Evreii şi cuvintele"

Participă:Andrei Oişteanu, Andrei Cornea, Denisa Comănescu

Mai multe